Ceva mai mult de trei din patru palestinieni au o opinie pozitivă despre Hamas, potrivit unui sondaj de opinie realizat de firma de sondare Lumea arabă pentru cercetare şi dezvoltare (Arab World for Research and Development, AWRAD) după atacul terorist din 7 octombrie comis de gruparea islamistă palestiniană pe teritoriul Israelului, transmite agenţia de presă israeliană TP
Institutul de sondare, cu sediul la Ramallah, a chestionat 668 de adulţi palestinieni din sudul Fâşiei Gaza şi din Cisiordania, între 31 octombrie şi 7 noiembrie. AWRAD a informat că eşantionul reprezentativ a inclus persoane cu caracteristici socio-economice diferite şi a beneficiat de o reprezentare egală între femei şi bărbaţi, "distribuiţi în mod proporţional în Cisiordania şi Gaza". Marja de eroare este de +/-4%.
Rolul Hamas, văzut drept "foarte pozitiv" de 48,2% dintre respondenţi şi "oarecum pozitiv" de 27,8%
Primul sondaj după atacurile Hamas din 7 octombrie
Sondajul palestinian - primul de acest fel după atacurile Hamas din 7 octombrie - a relevat că 48,2% dintre respondenţi caracterizează rolul Hamas drept "foarte pozitiv", în timp ce 27,8% consideră rolul grupării ca fiind "oarecum pozitiv". Aproape 80% dintre palestinienii chestionaţi privesc rolul Brigăzilor Al-Qassam, aripa armată a Hamas, drept pozitiv.
La 7 octombrie, militanţi ai Hamas au lansat un atac împotriva Israelului, de o amploare şi violenţă nemaiîntâlnite de la crearea statului israelian în 1948. Atacul s-a soldat cu circa 1.200 de morţi, majoritatea civili, potrivit autorităţilor. Armata israeliană estimează că aproximativ 240 de persoane au fost luate ostatice în Gaza.
De atunci, Israelul a bombardat continuu Gaza şi a desfăşurat o operaţiune terestră cu scopul de a "anihila" Hamas. Bombardamentele au ucis peste 16.000 de persoane, majoritatea civili, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza, controlat de Hamas.
Un procent de 59,3% dintre palestinieni sprijină întru totul ''operaţiunea militară'' a Hamas din 7 octombrie
La întrebarea "cât de mult sprijiniţi operaţiunea militară din 7 octombrie realizată de rezistenţa palestiniană condusă de Hamas?", 59,3% dintre palestinienii chestionaţi au declarat că "sprijină în cel mai înalt grad" atacurile, iar 15,7% au afirmat că "sprijină oarecum" atacurile. Doar 12,7% dintre palestinieni şi-au exprimat dezaprobarea, iar 10,9% au răspuns că nici nu sprijină, nici nu se opun atacului.
Aproape toţi respondenţii (98%) au declarat că "evenimentele în desfăşurare" îi fac să se simtă "mândri de identitatea lor palestiniană", iar un procent egal au declarat că "nu vor uita şi nu vor ierta niciodată" statul israelian pentru operaţiunea sa militară în curs împotriva Hamas în Fâşia Gaza.
Trei sferturi dintre palestinieni au declarat că se aşteaptă ca războiul dintre Israel şi Hamas să se încheie cu o victorie palestiniană.
La întrebarea "Ce formă de guvernare aţi prefera după încheierea războiului în Fâşia Gaza?", 72% dintre palestinieni au declarat că sunt în favoarea unui "guvern de unitate naţională" din care să facă parte Hamas şi facţiunea Fatah a preşedintelui Autorităţii Palestiniene, care însă este văzută în mod negativ de 45,5% din respondenţi.
Circa 8,5% s-au declarat în favoarea unui guvern controlat de Autoritatea Palestiniană, văzută totuşi "foarte negativ" de 64,4% dintre respondenţi.
Aproape 98% dintre palestinieni au o părere „foarte negativă” despre SUA
Aproape 98% dintre palestinienii chestionaţi au o părere ''foarte negativă'' despre SUA
În plus, 97,6% dintre palestinienii chestionaţi de AWRAD au o părere "foarte negativă" despre Statele Unite ale Americii. Însă nici Iranul nu stă foarte bine, 50,4% respondenţi afirmând că au o părere "foarte negativă" despre republica islamică. La fel, 48,7% dintre respondenţi au o părere "foarte negativă" despre Turcia, 73,2% cred acelaşi lucru despre Egipt şi 73,5% despre Iordania. Palestinienii au exprimat păreri "foarte negative" şi despre Arabia Saudită (86,8%), Emiratele Arabe Unite (88,8%), Rusia (41,9%) şi China )46,7%).
Majoritatea palestinienilor nu văd cu ochi buni UE
Nici entităţi sau organizaţii internaţionale nu sunt mai bine văzute de palestinieni. Potrivit sondajului, 81,1% au o părere "foarte negativă" despre UE, 69,2% despre ONU şi 46,6% despre Crucea Roşie Internaţională.
Interesant de remarcat este faptul că de pe această listă lipseşte Qatarul, care joacă rol de mediator - alături de Egipt - în negocierile pentru eliberarea ostaticilor deţinuţi de Hamas.
Doar 17,2% dintre palestinieni sprijină soluţia a două state
Totodată, 74,7% dintre respondenţi au declarat că sprijină soluţia unui stat palestinian de la râu până la mare (după controversatul slogan "De la râu până la mare, Palestina va fi liberă", văzut de unii drept un apel la pace şi egalitate, după decenii de ocupaţie israeliană, în timp ce alţii îl consideră un apel clar la distrugerea statului Israel - n.r.), 17,2% s-au declarat în favoarea soluţiei a două state, unul palestinian şi celălalt israelian, şi numai 5,4% au sprijinit soluţia "un singur stat pentru cele două popoare".
Însă 63,3% dintre palestinieni cred că actualul conflict este unul între palestinieni şi israelieni în general, şi doar 18,6% cred că acest război este între Hamas şi Israel. Un procent de 82,6% dintre respondenţi au declarat că sunt în favoarea unui armistiţiu care să includă o încetare reciprocă a ostilităţilor.
În plus, 89,5% dintre respondenţi cred că "a coexista (cu Israelul) devine imposibil", iar 99,6% dintre locuitorii Fâşiei Gaza au declarat că nu mai există niciun loc sigur în enclavă. Un procent de 71,8% dintre palestinienii din Gaza au declarat că nu au absolut deloc încredere în instrucţiunile transmise de Israel şi 83,8% spun că, dacă ar primi ordin să evacueze zona în care se află în prezent, nu ar şti încotro să o apuce.
Circa 1,6 milioane de oameni, adică aproximativ 70% din populaţia de 2,3 milioane a Fâşiei Gaza, au fost strămutaţi, a anunţat vineri Consiliul European pentru Refugiaţi şi Exilaţi.