Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Război Israel-Hamas, ziua 44. SUA ar fi aproape de un acord cu Israelul și Hamas pentru întreruperea conflictului și eliberarea unor ostatici

Israelul și Hamas sunt aproape de a ajunge la un acord, după o mediere din partea SUA. Potrivit The Washington Post, gruparea Hamas ar urma să elibereze zeci de femei și copii ținuți ostatici în Gaza în schimbul unei pauze de cinci zile a luptelor.

Un set detaliat de condiții scrise ar cere tuturor părților implicate în conflict să înghețe operațiunile militare timp de cel puțin cinci zile, în timp ce un număr inițial de cel puțin 50 de ostatici ar urma să fie eliberați în loturi mici, la fiecare 24 de ore. În prezent, se crede că 239 de persoane se află în mâinile Hamas.

Oprirea luptelor este, de asemenea, menită să permită o creștere semnificativă a cantității de asistență umanitară, inclusiv combustibil, care să intre în enclava asediată.

"Am făcut unele progrese recent și am lucrat din greu pentru a avansa în acest sens, dar rămâne o situație volatilă", a declarat sâmbătă un oficial al administrației, sub rezerva anonimatului.

80 de persoane ar fi fost ucise în urma unei lovituri a Israelului

Forțele de apărare israeliene investighează informațiile privind un atac mortal în Jabalia, un cartier din orașul Gaza. Surse palestiniene susțin că peste 80 de persoane, inclusiv copii, au fost ucise în urma unei lovituri a Israelului asupra unei școli din regiune.

Urmărește evenimentele din ziua 43 a războiului Israel-Hamas.

O rachetă a lovit o școală administrată de ONU, transformată în adăpost pentru refugiați. Este vorba despre unul dintre cele mai mari adăposturi din Gaza, care îi găzduiește pe cei care nu au putut părăsi orașul din cauza blocadei.

Președintele palestinian Mahmoud Abbas a făcut apel direct la președintele american Joe Biden, pentru a interveni imediat și a opri catastrofa umanitară.

Mahmud Abbas, președintele palestinian: Ce așteaptă America în fața genocidului în curs de desfășurare împotriva poporului nostru din Gaza? Nu ajunge vărsarea de sânge de copii, femei și bătrâni pentru a trezi conștiința lumii?

Forțele de apărare israeliene susțin că mai multe școli din Gaza sunt folosite ca ascunzători de arme pentru Hamas. Armata a publicat o înregistrare cu una dintre aceste ascunzători aflate într-un liceu. Acolo s-au găsit zeci de obuze și arme.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE