China a finalizat lucrările la o componentă esențială a celui mai important proiect de reactor de fuziune nucleară din lume, supranumit Soare artificial, transmit agenţiile Xinhua şi EFE.
Producţia primului panou îmbunătăţit pentru transferul de căldură al Reactorului Termonuclear Experimental Internaţional (ITER) a fost finalizată. Performanţele sale "depăşesc în mod substanţial cerinţele de proiectare", panoul devenind astfel potrivit pentru producţia în masă, conform dezvoltatorului său, Southwestern Institute of Physics (SWIP), aflat în subordinea China National Nuclear Corporation (CNNC).
Primul panou al ITER, conceput pentru a rezista contactului direct cu plasma fierbinte, cu temperaturi de peste 100 de milioane de grade Celsius, este considerat unul dintre cele mai importante componente ale miezului reactorului, a relatat marţi Science Daily din China.
ITER, unul dintre cele mai ample şi mai importante proiecte internaţionale de cercetare ştiinţifică, este supranumit "Soare artificial" pentru că generează energie curată, fără emisii de dioxid de carbon, fiind asemănat cu soarele datorită faptului că emite lumină şi căldură prin reacţii de fuziune.
Înainte de pandemia de COVID-19, se estima că ITER va intra în funcţiune în 2025.
Proiectul este realizat în comun de 35 de state - ţări din Uniunea Europeană, Japonia, Statele Unite, India, China, Rusia şi Coreea de Sud -, care au convenit să construiască acest reactor experimental de fuziune nucleară pentru a demonstra fezabilitatea tehnologică şi ştiinţifică a energiei de fuziune în scopuri paşnice. Acestea contribuie în diferite măsuri la acest proiect, prin proiectarea şi fabricarea celor peste 1 milion de componente individuale ale reactorului de fuziune.
În zona în care este construit ITER, în Cadarache (Franţa), vor fi efectuate teste pentru a conduce, într-o manieră controlată, la supraîncălzirea plasmei până la 150 de milioane de grade. La această temperatură, atomii intră în procesul de fuziune nucleară, eliberând cantităţi uriaşe de energie ce poate fi folosită pentru a genera energie.
Chiar dacă va fi complet construit până în 2025, exploatarea sa la capacitate maximă va începe abia după anul 2035, primii ani fiind necesari testării progresive a capacităţilor reactorului.