Puține evenimente politice din China implică o mai mare mobilizare a oamenilor și a resurselor precum Congresul Partidului Comunist Chinez (PCC). Congresele PCC sunt urmărite cu atenție de liderii altor state deoarece pot oferi o privire de ansamblu asupra viitoarelor priorități interne și externe ale Chinei, iar zilele acestea au loc lucrările Congresului al XX-lea al PCC. Actualul lider, Xi Jinping, are șanse mari să obțină un al treilea mandat în fruntea Partidului, o situație nemaivăzută din timpul fondatorului PCC, Mao Zedong.
Xi Jinping a fost dintotdeauna devotat canonului PCC. În viziunea lui, un lider chinez trebuie să fie înainte de toate loial Partidului Comunist și ideologiei sale. Până să își înceapă ascensiunea la putere, Xi a ajuns să fie convins că principalii piloni ai PCC (forțele militare, companiile deținute de stat, aparatul de securitate și mașinăria de propagandă) erau în pericol. Prin urmare, Xi a considerat că scopul său principal era să salveze Partidul Comunist de la ceea ce el percepea ca fiind un declin accelerat.
Arestat de Gărzile Roșii și exilat
Ca fiu al unui important membru PCC, Xi Jinping a urmat cursurile unei școli de elită din Beijing. Dar odată cu Revoluția Culturală, declanșată de Mao în anii ‘60, viața lui Xi avea să se schimbe dramatic. Arestat de Gărzile Roșii, acesta își va denunța ritualic tatăl care va fi epurat din rândurile PCC. La 17 ani, Xi va exilat într-o zonă rurală și săracă a Chinei unde va fi nevoit să trăiască în următorii ani în condiții dure.
În mod paradoxal, exilul nu a făcut decât să îi întărească convingerile ideologice. În 1974, după reabilitarea tatălui său, Xi va fi acceptat ca membru deplin al PCC și își va începe ascensiunea către vârful Partidului Comunist.
Ascensiunea către vârful Partidului Comunist
În 1975, Xi urmează cursurile prestigioasei universități Tsinghua din Beijing. După absolvire va lucra ca asistent pentru Geng Biao, un apropiat al tatălui său, la Comisia Militară Centrală. În anul 2002, Xi avea să ajungă guvernatorul provinciei Zhejiang, lângă Shanghai, iar până în 2007 este luat în calcul ca posibil succesor al lui Hu Jintao. Potrivit convenției, la congresul PCC din 2007, după două mandate, Hu urma să își aleagă succesorul pentru anul 2012.
Xi avea un avantaj important: era acceptat de către vechea gardă din PCC, precum și de cele mai puternice familii politice. Asta pentru că aceștia erau sătui să promoveze lideri proveniți din organizațiile de tineret ale partidului. Din acest punct de vedere, Xi era un non-conformist care promitea multe și, detaliu important, părea că poate fi controlat. Astfel, acesta a devenit candidatul agreat de majoritatea membrilor Biroului Politic și în final, succesorul lui Hu Jintao, în 2012.
Marea temere a lui Xi era aceea că Partidul Comunist Chinez putea repeta soarta Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS), dizolvat odată cu destrămarea URSS. „Partidul Comunist al Uniunii Sovietice avea mai mulți membri decât avem noi, dar nimeni nu a fost suficient de curajos încât să reziste”, spunea Xi într-un discurs din 2012. Acesta avea să studieze cu atenție disoluția Uniunii Sovietice și să ajungă la concluzia că doar o conducere de fier poate preveni repetarea unui astfel de scenariu și în China.
Obsesia controlului
Partidul Comunist Chinez a fost întotdeauna obsedat de control, dar sub conducerea lui Xi Jinping, această obsesie s-a adâncit. După mai multe decenii de deschidere și reforme în timpul lui Deng Xiaoping și a succesorilor acestora, China va deveni mai autocrată odată cu ascensiunea la putere a lui Xi Jinping.
Profitând de avansul tehnologic al țării, Xi avea să impună în China un soi de distopie orwelliană, întărind cenzura și supravegherea. Recent, politica zero-covid a dus la și mai multe abuzuri în toată țara. Totodată, Xi va amplifica represaliile împotriva minorității uigure din Xinjiang. Potrivit datelor publicate de Council on Foreign Relations, între 800.000 și 2 milioane de uiguri au fost închiși în „lagăre de reeducare”.
„Marea renaștere” a Chinei
„Marea renaștere” este sintagma folosită de Xi Jinping prin care acesta speră să transforme țara în principala putere de pe scena internațională. În acest sens, liderul chinez nu a pierdut timpul și a lansat încă de la început o serie de inițiative importante.
În 2013, Xi Jinping a lansat Belt and Road (O Centură, Un Drum), o inițiativă prin care încerca să transforme China într-un jucător care să domine rutele terestre și maritime care conectează Europa de Asia. Mai mulți observatori au catalogat inițiativa drept un nou „drum al mătăsii”.
Totodată, Xi avea să înființeze Banca Asiatică de Investiţii în Infrastructură, în ciuda protestelor Statelor Unite. Pe plan extern, tensiunile dintre China și Taiwan au atinse cote alarmante în ultima vreme. Obiectivul Chinei rămâne acela de a unifica insula, chiar și prin forță, lucru care ar putea genera însă un conflict mai larg cu Statele Unite, ținând cont de sprijinul pe care Washingtonul îl acordă Taipeiului. De asemenea, Xi va militariza și mai mult Marea Chinei de Sud, din nou în ciuda protestelor Washingtonului care își doresc să păstreze libertatea de navigație în apele internaționale.
Xi Jinping, noul „împărat” al Chinei
Campaniile anticorupție declanșate de Xi pe plan intern au fost apreciate de unii observatori internaționali drept o mascaradă în spatele căreia se ascunde o imensă epurare a rivalilor săi. Autoritățile chineze aveau să ancheteze numai puțin de 2,7 milioane de persoane, iar dintre acestea 1,5 milioane vor primi pedepse. Printre aceștia se vor afla și șapte membri ai Biroului Politic precum și mai mulți generali chinezi. Doi oficiali de rang înalt vor fi condamnați la moarte.
Eforturile lui Xi de a-și concentra puterea în propriile mâini vor atinge apogeul în 2017. Potrivit convenției, Xi ar fi trebuit să își desemneze succesorul în fruntea Partidului Comunist Chinez. Totuși, acesta avea să abolească regula care prevede ca liderul PCC să servească timp de două mandate, transformându-se practic într-un lider pe viață, primul după Mao Zedong.
Mulți observatori consideră că acum Xi Jinping va încerca să servească pentru cel puțin încă două mandate. În 2032, liderul chinez va împlini 79 de ani. Până atunci, politica expansionistă a Chinei sub conducerea sa ar putea atinge apogeul, făcând ca o confruntare directă cu Statele Unite să devină tot mai plauzibilă.
