După retragerea propunerii sale, Slovenia a nominalizat-o luni pe fosta ambasadoare Marta Kos drept candidată pentru Comisia Europeană, răspunzând dorinţei de paritate a preşedintei acesteia, Ursula von der Leyen, relatează AFP.
„Cred că este o candidată excelentă, cu toate competenţele necesare”, a declarat presei vicepremierul Matej Arcon.
Această nouă propunere vine după retragerea surpriză de vineri a lui Tomaz Vesel, fost preşedinte al Curţii de Conturi, pe fondul "divergenţelor" cu şefa executivului european.
Într-o vizită în Slovenia săptămâna trecută, Von der Leyen l-a îndemnat pe premierul liberal Robert Golob să-şi reconsidere alegerea şi să prezinte numele unei femei, conform presei din ţara alpină.
Realeasă în funcţia de preşedintă a Comisiei în iulie, lidera germană vrea să formeze un executiv comunitar paritar din punctul de vedere al egalităţii de gen. Dar ea nu a avut câştig de cauză şi a luptat pentru a reechilibra componenţa echipei sale înainte de anunţul oficial, programat în principiu pentru săptămâna aceasta.
Cine este Marta Kos
Marta Kos, în vârstă de 59 de ani, este o fostă jurnalistă şi expertă în comunicare ce s-a orientat spre diplomaţie. A fost ambasadoare în Germania şi Elveţia.
Candidată a partidului de guvernământ la alegerile prezidenţiale din 2022, ea s-a retras din cursă după presupuse dezacorduri cu Golob.
O audiere urmează să aibă loc săptămâna aceasta în faţa unei comisii parlamentare, înainte ca decizia să fie transmisă oficial Bruxellesului.
Versiunea 2024-2029 a Comisiei von der Leyen urmează, teoretic, să intre în funcţie la 1 noiembrie.