Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

US Open 2022: Simona Halep pierde în primul tur, contra unei jucătoare din calificări

Simona Halep (30 de ani, 7 WTA) a ieșit din primul tur la US Open, după ce a pierdut în fața ucrainenei Daria Snigur (20 de ani, 125 WTA), scor 2-6, 6-0, 4-6.

Românca era a doua favorită a turneului de la Flushing Meadows.

Știre inițială:

Cine este Daria Snigur, adversara Simonel Halep

În vârstă de 20 de ani, ucraineana Daria Snigur a ajuns pe tabloul principal la US Open 2022 venind din calificări. Le-a învins, pe rând, pe Tessah Andrianjafitrimo (Franța), Yanina Wickmayer (Belgia) și Nao Hibino (Japonia). A cedat un singur set, în fața lui Wickmayer.

În perioada în care juca în turnele ITF, Snigur era văzută ca o mare speranță a tenisului feminin, notează eurosport.ro.

La numai 17 ani, a ajuns a doua jucătoare din circuit și a câștigat turneul de la Wimbledon la junioare. Are în palmares 6 titluri ITF, iar la ediția din acest an a US Open își face debutul pe tabloul principal al unui turneu de Mare Șlem la senioare.

Simona Halep, a doua șansă la US Open 2022

Teorect, românca nu ar trebui să aibă probleme în meciul contra Dariei Snigur, mai ales că specialiștii au cotat-o cu a doua șansă la câștigarea trofeului. Principala favorită a turneului este Iga Swiatek, liderul clasamentului WTA.

Specialiștii au remarcat progresul româncei, odată cu începerea colaborării cu Patrick Mouratoglou. În august, Halep a câștigat turneul de la Toronto, primul succes de când lucrează cu antrenorul francez.

Mats Wilander, de șapte ori campion de Grand Slam, a spus, potrivit Eurosport:

„Simona Halep are puterea de a câștiga orice turneu pentru că lucrează intens cu Patrick să lovească mai puternic și la serviciu. Partea ușoară este să ai mai multă putere și să faci mai multe cu o minge de tenis. Partea grea este să ajungi într-un punct în care tu crezi în jocul tău.Ea a avut un succes atât de mare fiind uneori puțin defensivă, dar totuși câștigând și învingând cele mai bune jucătoare din lume. Dar astăzi, ea crede că trebuie să facămai mult pentru a câștiga Grand Slams - știe că trebuie să-și asume mai multe riscuri. Nu știm dacă asta trebuie să facă, poate consecvența îi va câștiga Grand Slam-urile în viitor.”

La US Open, cea mai bună performanță obținută de Halep a fost accederea în semifinale, în 2015. Românca a pierdut în fața Flaviei Pennetta, care avea să câștige titlu, în finala 100% italiană jucată împotriva Robertei Vinci.

Ce premii se dau la US Open 2022

La ediția din acest an a turneului de la Flushing Meadows, organizatorii vor da premii record, comparativ cu sumele de anul trecut. Astfel, pe tabloul de simplu, campionii vor primi 2,6 milioane de dolari, iar finaliștii, 1,3 milioane de dolari.

Pe tabloul de dublu, echipele campioane vor primi 688.000 de dolari, iar echipele finaliste, 344.000 de dolari.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE