Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Silviu Predoiu, candidat la alegerile prezidențiale, fost angajat al Securității. CNSAS nu a găsit dovezi de poliție politică

Silviu Predoiu, fost adjunct al Serviciului de Informații Externe (SIE) și unul dintre cei 14 candidați la alegerile prezidențiale din 2024, a fost angajat al Securității. Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a confirmat că Predoiu a lucrat pentru Securitate înainte de anul 1989. Cu toate acestea, istoricii CNSAS nu au descoperit dovezi că acesta ar fi comis acte de poliție politică, ceea ce îi permite să-și continue cursa pentru președinția României.

Dosarul de candidat al lui Silviu Predoiu verificat de CNSAS

Candidatura lui Silviu Predoiu la alegerile prezidențiale a declanșat o verificare de rutină din partea CNSAS, care se ocupă de analizarea trecutului candidaților în ceea ce privește posibilele colaborări cu Securitatea, fosta poliție politică a regimului comunist. 

În cadrul acestei investigații, CNSAS a descoperit că Predoiu a lucrat în Securitate, având legături cu Centrul de Informații Externe, instituția care se ocupa de spionajul extern înainte de 1989. În timpul activității sale, Predoiu a participat la misiuni sub acoperire  în străinătate, una dintre acestea fiind în cadrul Întreprinderii de Comerț Exterior GEOMIN.  

Mai mult decât atât, CNSAS a descoperit că Predoiu a fost activ sub un nume de cod: „Silviu Punea”,  dar tot ei spun că nu i se poate atribui cu certitudine. 

Cu toate acestea, CNSAS a subliniat că nu există dovezi că Silviu Predoiu ar fi fost implicat în acțiuni de poliție politică sau că ar fi suprimat drepturile fundamentale ale vreunei persoane în timpul activității sale. Din acest motiv, candidatura sa nu este afectată de trecutul său profesional.

Silviu Predoiu, unul dintre cei 14 candidați la alegerile prezidențiale

Silviu Predoiu este unul dintre cei 14 români care și-au depus candidaturile pentru alegerile prezidențiale din 2024. Verificările CNSAS fac parte din procedura standard pentru toți candidații, însă în cazul său, trecutul său în cadrul Securității a adus o atenție sporită.

Cine sunt contracandidații lui Silviu Predoiu

  1. Nicolae Ciucă (PNL)
  2. Elena-Valerica Lasconi (USR)
  3. George-Nicolae Simion (AUR)
  4. Ion-Marcel Ciolacu (PSD)
  5. Kelemen Hunor (UDMR)
  6. Mircea-Dan Geoană (independent)
  7. Ana Birchall (independentă)
  8. Alexandra-Beatrice Bertalan Păcuraru (Alternativa pentru Demnitate Națională)
  9. Sebastian-Constantin Popescu (Partidul Noua Românie)
  10. Ludovic Orban (Forța Dreptei)
  11. Călin Georgescu (independent)
  12. Cristian Diaconescu (independent)
  13. Cristian-Vasile Terheș (Partidul Național Conservator Român)

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE