Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Serbia: Zăcămintele de litiu, scandal național. Metalul e esențial în industria mașinilor electrice, dar localnicii nu vor o mină în spatele caselor

Zăcămintele de litiu din Serbia, metal esențial pentru industria mașinilor electrice, sunt subiect de ample proteste în plan local pentru că oamenii din zonă spun că nu vor să vadă o mină în grădina din spatele casei. Rezerve importante de litiu sunt și în țări din Uniunea Europeană, de exemplu în Austria, Portugalia și Republica Cehă, dar nu sunt exploatate. Așa că sârbii din regiunea Jadar sunt supărați și susțin că europenii vor să exporte problema dincolo de granițele blocului comunitar.

Belgradul deține zăcăminte imense de litiu și a semnat un acord cu UE

Valea Jadar - sau Drina este una foarte importantă pentru agricultura din Serbia, cu pământ bun și recolte pe măsură. Doar că în subsol există cantități imense de litiu, aproximativ 158 de milioane de tone sau 17 procente din rezervele totale estimate pe continentul european.

Litiul a fost descoperit pentru prima dată în Valea Jadar în 2004 de către compania minieră multinațională Rio Tinto. Aceasta a făcut explorări în zonă cu intenția de a construi o mină. Localnicii nici nu vor să audă de un astfel de proiect.

Zlatko Kokanovic, fermier din Valea Jadar: Toți cei de aici suntem gata să ne dăm viața dacă este nevoie, nu sunt prea multe de spus. Ei sunt liberi să înceapă mineritul, dar eu voi fi primul în care se opune, iar restul oamenilor în spatele meu. Dacă vor, pot să și tragă, acesta este singurul mod în care pot deschide mina.

Dincolo de nemulțumirea localnicilor din Valea Jadar există și părerile oamenilor de știință, care atrag atenția că un proiect de amploare ar putea, în cazuri extreme, să provoace adevărate dezastre ecologice. Ei susțin că, în alte părți, minele de litiu sunt deschide în deșert sau zone nelocuite, iar cele mai apropiate localități sunt la o distanță de o sută sau două sute de kilometri.

Dragana Djordjevic, expert chimist: Compania Rio Tinto vrea să deschidă mina în văile cu râuri torențiale, care de mai multe ori pe an inundă câmpurile și o dată la câțiva ani provoacă torente încât literalmente mătură totul în calea lor. Este un risc imens pentru întreaga regiune, nu numai pentru Valea Jadar, ci pentru tot ceea ce se află în aval de râurile Drina și Sava și, de asemenea, ar pune în pericol și Belgradul.

Litiul, utilizat pentru fabricarea bateriilor necesare mașinilor electrice

Litiul este utilizat pentru fabricarea bateriilor necesare mașinilor electrice și este crucial pentru tranziția globală către energia verde. Guvernul sârb insistă că mina din Valea Jadar este o șansă de progres și va fi exploatată în conformitate cu cele mai înalte standarde de mediu.

Dubravka Djedovic Handanovic, ministra Minelor și Energiei: În acest caz nu vorbim despre a decide dacă vom face ceva în detrimentul mediului și al sănătății oamenilor sau nu. Răspunsul este că nu vom face nimic dacă acest lucru are un impact negativ și va fi dăunător. În acest caz, proiectul nu va fi dezvoltat.

Prea puțin, spun oponenții proiectului. Așa că mii de oameni sunt așteptați să participe sâmbătă la un miting de amploare în Belgrad, atunci când cei care se opun proiectului vor cere o lege care să interzică în totalitate exploatarea litiului oriunde în Serbia.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE