Anexarea a patru regiuni ucrainene de către Rusia, care ar urma să fie finalizată vineri, „nu-şi are locul în lumea modernă”, a declarat joi secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în faţa presei, transmite Agerpres.
„Orice decizie de a proceda la anexarea regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie nu va avea nicio valoare legală şi merită să fie condamnată. Această situaţie este în contrast cu tot ceea comunitatea internaţională se presupune că reprezintă. Aceasta încalcă scopurile şi principiile Naţiunilor Unite. Este o escaladare periculoasă. Nu-şi are locul în lumea modernă. Acest lucru nu trebuie acceptat. Orice decizie rusă de a continua în acest sens va pune şi mai mult în pericol perspectivele păcii. Aceasta va prelungi impactul dramatic asupra economiei mondiale, în special asupra ţărilor în curs de dezvoltare, şi va afecta capacitatea noastră de a furniza ajutor de urgenţă Ucrainei şi nu numai. A venit timpul să ne îndepărtăm de prăpastie”, a spus el.
SUA şi Albania pregătesc o rezoluţie care condamnă „referendumurile” în Ucraina
SUA şi Albania pregătesc o rezoluţie care condamnă „referendumurile” în Ucraina pe care Occidentul le-a denunţat, calificându-le drept o „parodie”. Textul va fi mai întâi prezentat Consiliului de Securitate al ONU, unde va fi blocat fără nicio îndoială printr-un veto rusesc, urmând apoi să fie prezentat Adunării Generale, unde niciunul dintre cele 193 de state membre nu are drept de veto.
Preşedintele rus Vladimir Putin va oficializa vineri la Moscova anexarea de către Rusia a patru regiuni ucrainene, ceea ce Kievul şi Occidentul au denunţat pe scară largă, însă Kremlinul a ameninţat că după aceasta teritoriile ucrainene devin parte a Federaţiei Ruse, care va fi apărată inclusiv prin recurgerea la arma nucleară.