Deputații coaliției Alternativa Națională Democratică (NADA) s-au ciocnit cu agenții de pază din Parlamentul Serbiei, după ce au încercat să împiedice desfășurarea unei ședințe a forului de conducere a Legislativului.
Parlamentarii Opoziției au încercat să participe la ședința colegiului, din care fac parte vicepreședinții Adunării Naționale a Serbiei și liderii grupurilor parlamentare. Nu li s-a permis accesul pe motiv că nu formează un grup.
Prim-ministrul Serbiei, Milos Vucevic, și-a anunțat demisia
Pe fondul scandalului din Parlament și a protestelor în creștere, premierul sârb Milos Vucevic și-a anunțat demisia.
Demisia prim-ministrului populist vine într-o încercare de a calma tensiunile politice și presiunile provocate de săptămâni întregi de proteste masive anticorupție. Totul a plecat de la un accident în care au murit 15 oameni, în noiembrie 2024, când acoperișul gării din orașul Novi Sad s-a prăbușit. Incidentul a dus la amplificarea nemulțumirilor din ce în ce mai mari față de conducerea din ce în ce mai autocrată a președintelui Aleksandar Vucic. El s-a confruntat cu acuzații de „reducere a libertăților democratice” în Serbia, în ciuda faptului că a solicitat oficial aderarea la Uniunea Europeană pentru națiunea balcanică.
Primarul din Novi Sad, Milan Djuric, a demisionat și el marți, după ce, la momentul accidentului, au demisionat și doi miniștri.
Demisia lui Vucevic ar putea duce la alegeri parlamentare anticipate. Demisia trebuie întâi confirmată de parlamentul Serbiei, care are 30 de zile la dispoziție fie pentru a alege un nou guvern, fie pentru a convoca alegeri anticipate.
Deputații Mișcării de restaurare a Regatului Serbiei (POKS) și cei ai Noului Partid Democratic al Serbiei (DSS) au fluierat, iar agenții de pază s-au îmbrâncit cu parlamentarii de Opoziție care au vrut să forțeze intrarea în sala de ședințe, relatează Euronews Serbia.
Președintele Noului DSS, Milošo Jovanović, a anunțat că nu se va mai desfășura nicio ședință deoarece singurul subiect este ieșirea din criza politică și asigurarea unui Guvern interimar, în condițiile în care premierul sârb Milos Vucevic și-a dat demisia după protestele studenților față de corupția Guvernului.
Președintele Noului DSS, Miloš Jovanović, a spus în fața sălii că nu mai există colegii și că singurul subiect, așa cum susține el , este guvernul de tranziție pentru a ieși din criză.
Jovanovic a afirmat că reprezentanții coaliției NADA susțin revendicările studenților, însă punerea acestora în aplicare implică o schimbare în sistem, adică organizarea de alegeri libere,