Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

UPDATE Rusia și Occidentul, primul schimb major de prizonieri după Războiul Rece. Evan Gershkovich și alți doi americani au revenit în SUA

Un masiv schimb de deținuți între state occidentale și Rusia, inclusiv jurnalistul Evan Gershkovich, este în curs, după ce Kremlinul și câteva state s-au pus de acord, conform AP, care citează niște oficiali din Turcia. Gershkovich (32 de ani), un reporter de la Wall Street Journal, a fost arestat în martie 2023, în timp ce făcea un reportaj la Ekaterinburg.

02/08/2024 , 11:48

Moment emoţionant la Casa Albă, când familiile celor eliberaţi de Rusia discută cu ei pentru prima dată

Lacrimi de bucurie au curs în Biroul Oval în momentul în care familiile unor deţinuţi ca jurnalistul american de la Wall Street Journal, Evan Gershkovich, eliberaţi de Rusia în cel mai mare schimb de după Războiul Rece, au vorbit pentru prima dată la telefon cu cei dragi, potrivit unei înregistrări video date publicităţii joi de Casa Albă, relatează Reuters.

"Aici este mami. Mă auzi? Este mama", i-a spus mama sa la telefon jurnalistului de la Wall Street Journal, conform înregistrării de două minute de la acest moment emoţionant postat de contul de X al preşedintelui Joe Biden.

"Voiam să vă spunem cât de copleşiţi suntem", le-a spus Biden deţinuţilor eliberaţi, în timp ce familiile lor stau în jurul lui. "Aţi fost deţinuţi pe nedrept timp îndelungat, suntem bucuroşi că sunteţi acasă", a adăugat el.

Rusia i-a eliberat pe Evan Gershkovich, pe fostul puşcaş marin Paul Whelan şi pe alţii, joi, în cadrul unui schimb în care au fost implicate mai multe ţări şi despre care Casa Albă a spus că vizează 24 de persoane, între care şi asasinul rus Vadim Krasikov, eliberat de Germania.

"Fiecare părinte, copil, partener şi persoană iubită care mi s-a alăturat astăzi în Biroul Oval s-a rugat pentru această zi multă vreme", a postat Biden despre acest acord, care a fost negociat în secret timp de peste un an.

La începutul videoclipului, Biden le spune familiile celor deţinuţi că aceştia fost eliberaţi şi se află într-un autobuz care îi transportă la avionul cu care vor pleca în SUA.

"Niciun cuvânt nu este suficient de puternic. Eram sigur că voi muri în închisoare", spune familiei sale care plânge politicianul rus de opoziţie Vladimir Kara-Murza. "Încă mai cred că dorm în celula mea din Omsk, în loc să vă aud vocile", a mai spus el.

Biden le-a spus celor eliberaţi în schimbul de deţinuţi că el şi familiile lor îi vor întâmpina la baza americană Andrews, din Maryland, şi a făcut şi o glumă: "Să nu vă prefaceţi că nu ne cunoaşteţi, da?".

02/08/2024 , 07:18

Trei americani au revenit în SUA

Trei americani eliberați din Rusia, inclusiv reporterul Wall Street Journal Evan Gershkovich, au sosit joi seară la Joint Base Andrews din Maryland, unde au fost întâmpinați de președintele Biden și de vicepreședintele Kamala Harris, după ce Rusia și SUA au negociat cel mai mare schimb de prizonieri de la încheierea Războiului Rece.

Acordul la care au participat șapte țări, reprezintă o victorie diplomatică pentru administrația Biden. Președintele SUA se angajase să aducă acasă americanii închiși și să sprijine mișcarea pro-democrație din Rusia, aflată în dificultate.

"Calvarul lor s-a încheiat", a spus Joe Biden, potrivit publicației The New York Times.

Știrea inițială

El a fost condamnat pe 19 aprilie 2023, după un proces rapid, sub acuzația de spionaj și a primit o pedeapsă de 16 ani de detenție într-o închisoare de maximă securitate. Jurnalistul, angajatorul său și guvernul Statelor Unite neagă vehement acuzațiile, iar președintele SUA, Joe Biden, a declarat de mai multe ori că a avut negocieri cu rușii în acest sens.

Rusia și Occidentul, primul schimb major de prizonieri după Războiul Rece

Printre protagoniștii schimbului de prizonieri se numără, spun surse apropiate situației, și dizidentul rus Vladimir Kara-Murza, sau Ilia Iaşin și Oleg Orlov, dar și fostul puşcaş marin american Paul Whelan (54 de ani), care are şi naţionalităţile britanică, irlandeză şi canadiană. El este încarcerat în Rusia din decembrie 2018 și este acuzat tot de spionaj

Acesta este cel mai mare schimb de deținuți între Rusia și Statele Unite, de la sfârșitul Războiului Rece.

În cursul săptămânii trecute, un număr de deținuți politici din Rusia ar fi fost mutați din coloniile penale în care erau deținuți, ceea ce este un aspect neobișnuit. Acest lucru a dus la speculații că ar putea avea loc un schimb de prizonieri – cu Rusia și Belarus, pe de o parte și Statele Unite, Germania, Slovenia și Marea Britanie, pe de altă parte.

Printre cei transferați este și artista Aleksandra Skocilenko. Ea se afla într-o închisoare din Sankt Petersburg și a fost condamnată la şapte ani de închisoare pentru că ar fi înlocuit etichete cu preţuri în magazine și a pus altele cu mesaje în care denunța invazia Rusiei în Ucraina.

Pentru moment, nu există vreo confirmare oficială din partea americanilor și nici a Kremlinului.

Dacă acest schimb se va realiza, el ar urma să fie primul de acest gen dintre Rusia și Occident, după eliberarea, în decembrie 2022, a baschetbalistei americane Brittney Griner. Ea a fost deţinută în Rusia într-un dosar legat de droguri și a fost eliberată la schimbu cu celebrul traficant de arme Viktor Bout, care era încarcerat în SUA.

Un schimb a mai avut loc cu 12 ani înaintea războiului, în 2010, schimb care a vizat eliberarea a 14 spioni, printre care ruşii Anna Chapman, condamnată în SUA, şi agentul Serghei Skripal, încarcerat în Rusia.

Schimburi majore care să implice un număr atât de mare de persoane nu au mai avut loc după cele din anii 1985 şi 1986 în timpul ultimilor ani ai Războiului rece, potrivit AFP.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE