Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Rusia preferă să reducă producția de țiței decât să-l vândă țărilor care plafonează prețurile

Rusia nu ia în calcul să livreze țiței sau produse petroliere țărilor care aplică un plafon de preț. În schimb, își va direcționa livrările de petrol „partenerilor orientați spre piață” sau va reduce producția, a anunțat luni vicepremierul rus Alexander Novak, conform publicației Bloomberg.

Oficialul rus a reiterat astfel poziția Moscovei, în condițiile în care statele G7 vor să anunțe miercuri la ce nivel vor stabili un plafon de preț pentru produselor petroliere rusești. Prin măsura de plafonare ce beneficiază și de sprijinul Uniunii Europene ar urma să li se interzică companiilor să furnizeze servicii, inclusiv transport şi asigurări, pentru livrările de petrol rusesc oriunde în lume, dacă nu este vândut sub pragul convenit, conform Agerpres.

UE vrea să interzică din 5 decembrie importurile de țiței rusesc transportat pe mare și cumpărarea de produse petroliere din Rusia din 5 februarie. De altfel, Statele Unite și Marea Britanie au transmis companiilor acestora că vor beneficia de o perioadă de grație până în 19 ianuarie, pentru a primi navele rusești de transport, cu condiţia ca marfa să fi fost încărcată înainte de intrarea în vigoare a măsurii de plafonare.

Reacția Rusiei privind plafonarea prețului petrolului

Vicepremierul rus Alexander Novak este de părere că plafonarea prețului va avea drept consecință un declin al investițiilor și un „potențial” deficit în livrările de petrol în momentul în care un astfel de mecanism este aplicat.

În acest moment, cotația barilului de petrol a pierdut toate câștigurile înregistrate la începutul acestui trimestru, după ce Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii, printre care şi Rusia, au stabilit să își reducă producția cu două milioane de barili pe zi.

Potrivit sursei citate, analiștii companiei Goldman Sachs și-au redus estimările privind prețul țițeiului Brent la sfârșitul acestui an cu 10 dolari, până la 100 de dolari pe baril. De asemenea, analiștii de la UBS apreciază că rezervele de petrol ar urma să se diminueze la sfârșitul anului, pe fondul scăderii producției OPEC+, limitarea exporturilor ruseşti şi sfârşitul utilizării rezervelor strategice americane.

Rusia ar putea avea dificultăți pentru a găsi noi piețe pentru petrolul său, după ce va intra în vigoare interdicția aplicată de UE, arată Agenția Internațională a Energiei (IEA). Până la sfârşitul lunii martie 2023, Rusia ar putea pierde aproape două milioane de barili pe zi din producţie, faţă de nivelul de dinaintea războiului, iar anul viitor va pompa în medie doar 9,6 milioane de barili pe zi, se arată în raportul IEA.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE