Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Rusia dă asigurări că îşi va proteja cetăţenii aflaţi în regiunea Transnistria

Rusia îşi va proteja cetăţenii şi trupele de menţinere a păcii din regiunea Transnistria a Republicii Moldova, a afirmat miercuri purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, potrivit Reuters.

„Rusia va reacţiona în mod corespunzător la orice provocări şi va asigura protecţia cetăţenilor săi, contingentului de menţinere a păcii, militarilor din grupul operativ al trupelor ruse şi depozitelor militare din localitatea Cobasna din Transnistria”, a spus reprezentanta diplomaţiei ruse.

Ea a adăugat că orice acţiuni care i-ar pune în pericol pe cetăţenii ruşi din Transnistria ar fi considerate atacuri contra Rusiei.

Aproximativ 1.500 de soldaţi ruși în Transnistria

Rusia menţine în regiunea Transnistria un contingent de circa 1.500 de soldaţi într-o misiune declarată de menţinere a păcii, după războiul din anul 1992, şi controlează depozitul de muniţii de la Cobasna, unde sunt stocate circa 20.000 de tone de muniţii.

Într-o rezoluţie adoptată cu largă majoritate în luna octombrie, Parlamentul Europeana a condamnat activităţile rău-voitoare, amestecul şi operaţiunile hibride ale Federaţiei Ruse, oligarhilor pro-ruşi şi actorilor locali sponsorizaţi de Rusia menite să submineze procesul electoral, securitatea, suveranitatea şi fundaţiile democratice ale Republicii Moldova.

De asemenea, PE şi-a reluat apelul către autorităţile ruse de a respecta independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova şi de a pune capăt provocărilor şi tentativelor de destabilizare a ţării şi de subminare a ordinii constituţionale şi a instituţiilor democratice.

Parlamentul European i-a solicitat Rusiei să respecte independenţa Republicii Moldova, să înceteze destabilizările şi să retragă forţele militare de pe teritoriul ţării. În plus, acesta reiterează apelurile anterioare pentru distrugerea tuturor muniţiilor depozitate în comuna Cobasna.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE