Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Rusia atacă masiv instalaţiile energetice în mai multe regiuni din Ucraina

Un "atac masiv" al Rusiei a avut loc luni dimineaţă împotriva instalaţiilor energetice din mai multe regiuni ale Ucrainei, a anunţat preşedinţia ucraineană, la două zile după un atac asupra flotei ruse din Crimeea, despre care Moscova a spus că a fost comis de Kiev cu ajutorul Londrei, relatează Agerpres.

"Teroriştii ruşi au lansat, încă o dată, un atac masiv împotriva instalaţiilor sistemului energetic în mai multe regiuni. Unele dintre rachete au fost doborâte de apărarea antiaeriană, în timp ce altele şi-au atins ţinta", a transmis un consilier al preşedinţiei ucrainene, Kirilo Timoşenko.

La Kiev s-au auzit explozii

Explozii s-au auzit la Kiev luni, iar autorităţile ucrainene au raportat lovituri de rachete ruseşti în toată ţara, după ce Moscova a acuzat Kievul pentru atacul asupra flotei sale de la Marea Neagră şi s-a retras dintr-un acord ce permite transporturile de cereale ucrainene.

Rusia şi Ucraina sunt printre cei mai mari exportatori de alimente din lume şi o blocadă rusă a transporturilor de cereale din Ucraina a provocat o criză alimentară globală la începutul acestui an.

"O altă serie de rachete ruseşti loveşte infrastructura critică a Ucrainei. În loc să lupte pe câmpul de luptă, Rusia luptă împotriva civililor. Nu justificaţi aceste atacuri numindu-le 'răspuns'. Rusia face asta pentru că încă mai are rachete şi voinţa să omoare ucraineni", a declarat ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba.

Rachetele au lovit infrastructura energetică

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Oleg Nikolenko, a declarat la rândul său că rachetele au lovit infrastructura energetică la Kiev şi în alte oraşe, provocând întreruperi de electricitate şi apă.

"Rusia nu este interesată de negocierile de pace şi nici de securitatea în hrana globală. Singurul scop al lui Putin sunt moartea şi distrugerea", a spus el.

Nu a existat niciun răspuns imediat din partea Moscovei, care a acuzat Kievul că i-a atacat sâmbătă flota Mării Negre într-un port din Crimeea cu 16 drone.

La începutul acestei luni, Rusia a lansat cele mai puternice lovituri aeriene asupra Kievului şi altor oraşe ucrainene de la declanşarea războiului, în ceea ce a spus că a fost un răspuns la un atac asupra podului ei spre Crimeea.

Ucraina nu a confirmat şi nici nu a negat că s-a aflat în spatele atacului asupra flotei ruse, politica sa tipică pentru incidente în Crimeea.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia că "şantajează lumea cu foametea" retrăgându-se din acordul de export negociat de Naţiunile Unite şi Turcia.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE