Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Românii ar putea călători în SUA fără vize în prima jumătate din 2025. Ambasadorul Andrei Muraru: „Suntem foarte optimiști”

România speră să poată intra în programul „Visa Waiwer” în prima jumătate a anului 2025, în condițiile în care țara noastră a înregistrat o „descreștere accelerată” a ratei de respingere a cererilor de obținere a vizelor pentru Statele Unite. Într-un interviu acordat Euronews România, Andrei Muraru, ambasadorul României la Washington, a explicat ce avantaje ar putea avea cetățenii români prin faptul că ar putea călători fără vize în Statele Unite.

Andrei Muraru a evidențiat că în 2023, România a avut o rată de respingere a cererilor de viză ale cetățenilor români de 8,79%.

Avem speranțe îndreptățite să credem că această rată va fi sub 3% în cazul României după ce se încheie acest an fiscal american, la 30 septembrie.

În primul rând, pentru că am văzut în ultimii ani o descreștere accelerată și în al doilea rând pentru că avem un număr foarte mare de vize emise de Ambasada SUA de la București - peste 50.000 de vize în prima jumătate a anului și credem că la finalul anului fiscal american se va ajunge spre 70.000-80.000 de vize.

În mod evident, o creștere a numărului de persoanelor eligibile și o creștere semnificativă a numărului de aplicații determină și o descreștere a acestei rate de respingere. Suntem foarte optimiști în acest sens. Evaluarea noastră este ca România va îndeplini și acest ultim criteriu odată cu încheierea anului fiscal american”, a afirmat ambasadorul României în SUA.

  • Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, s-a întâlnit cu secretarul american pentru securitate internă, Alejandro Mayorkas, pentru a discuta pașii finali în acest proces.
  • Întâlnirea a avut loc cu puțin timp înainte de încheierea anului fiscal american, un reper important pentru atingerea criteriilor tehnice necesare.
  • România este aproape de a îndeplini principala condiție esențială: reducerea ratei de respingere a vizelor sub pragul de 3%, iar progresele făcute ar putea duce la eliminarea vizelor anul viitor.

Andrei Muraru, despre scăderea ratei de respingere: Există în derulare o campanie inițiată de Guvernul României

„Metoda este un număr mai mare de aplicații care este determinat, pe de o parte, de o mai bună informare publică și există în derulare o campanie inițiată de Guvernul României și care îndeamnă persoanele care au aplicat pentru o viză pentru SUA și pe care au obținut-o și este în curs de expirare sau este deja expirată să aplice din nou pentru că aceste persoane beneficiază de o procedură simplificată. Trebuie să facă această aplicație. Trebuie să plătească taxa de interviu, dar nu mai trebuie să meargă la Consulatul american de la București pentru a susține interviul și primesc pur și simplu pașaportul...

Există o mobilizare și în mediul de afaceri și în mediul guvernamental. Nu este o rețetă pe care a implementat-o doar România”, a afirmat Muraru.

Ambasadorul României la Washington a explicat că rețete similare au fost aplicate și de alte state - Polonia în cursul anilor 2018-2019, înainte de aceasta Coreea de Sud.

„Atunci când o țară este aproape de a îndeplini această rată de respingere, pentru ca acest moment să nu fie ratat, se poate apela la aceste mijloace care sunt perfect legale, care nu sunt interzise de legislația americană”, a menționat el.

Când ar putea scăpa românii de vizele pentru SUA. „Data efectivă de intrare în program nu o cunoaște nimeni”

Andrei Muraru a detaliat procedura de verificare la care recurg instituțiile din Statele Unite până când decid că o țară poate fi primită în programul „Visa Waiver”.

„Aici există mai multe întrebări, pentru că data efectivă de intrare în program nu o cunoaște nimeni, nici măcar, știu că sună ciudat, nici măcar partea americană.

După ce se încheie anul fiscal american, Departamentul de Stat transferă acest dosar către Departamentul de Securitate Internă, adică Ministerul de Interne al SUA, care inițiază un raport care poate dura două-trei luni. Fiecare agenție americană care verifică îndeplinirea condiționalităților pe care le are o țară să intre în program (Visa Waiver, n.red).

Verifică dacă aceste condiții tehnice au fost îndeplinite, apoi urmează o vizită la nivel de experți la București și abia apoi dacă evaluarea se consideră a fi încheiată, șeful Departamentului Securității Naționale, după ce se consultă cu secretatul de Stat, informează Congresul Statelor Unite că România îndeplinește toate cerințele pentru a fi admisă în program și se stabilește o dată”, a afirmat ambasadorul României la Washington.

Andrei Muraru: Polonia a aflat data intrării în Visa Waiver cu o săptămână înainte

Această dată efectivă de intrare în program Polonia nu a aflat-o decât cu o săptămână înainte. Pe 6 noiembrie 2019 s-a făcut această informare către Congres și pe 11 noiembrie, primii polonezi au putut păși în America fără vize.

În cazul Croației care a intrat în 2021 în programul Visa Waiver, anunțul s-a făcut cu câteva săptămâni înainte, la fel ca și în cazul Israelului care a intrat anul trecut.

Dacă partea americană va accepta ceea ce noi am solicitat, să urgenteze acest proces pentru a evita întârzieri cauzate de tranziția de la Washington de la o administrație la alta, după alegerile din noiembrie, atunci putem spera că această intrare efectivă în program se va face în prima jumătate a anului viitor”, a mai menționat Muraru, la Euronews România.

Anul fiscal american se încheie în 18 zile. „Sperăm să avem primele semnale în octombrie”

„Se încheie in 18 zile (anui fiscal american, n.red) și sperăm să avem primele semnale în octombrie. Doar că partea americană, în mod tradițional, comunică această rată de respingere pentru toate statele, nu doar pentru statele care sunt candidate, ci pentru statele care sunt în programul respectiv undeva la jumătatea lunii ianuarie.

Atunci aceasta a fost rugămintea noastră ca partea americană să ia în considerare urgentarea acestui calendar”, a mai precizat ambasadorul român.

România, blocată la o rată de respingere de aproape 10% timp de un deceniu

Noi am fost blocați la o rată de respingere de aproximativ 10% aproximativ 10 ani, din 2012 până în 2022. Dacă verificați rata de respingere în fiecare an, am avut și 9%, am avut și 12%, dar undeva ne-am învârtit în jurul acestei valori de 10%.

Din punctul meu de vedere, instabilitatea politică cronică care a afectat viața publică, viața politică din România, în acest deceniu pe care l-am menționat, a făcut practic imposibil ca acest dosar să se miște în vreun fel.

În mod evident că o guvernare așezată, o abordare sistematică, tehnică, pentru că totuși a fost înființat un comitet interministerial, a fost numit un coordonator naținoal privind intrarea României în programul Visa Waiver. Toate acestea au influențat în mod pozitiv aceste progrese semnificative pe care le-a făcut România în ultimii aproape doi-trei ani”, a mai spus Muraru.

După eliminarea vizelor, românii ar putea călători în SUA nu mai mult de 90 de zile într-un an

Toți acei români care s-ar pregăti să emigreze în SUA pe baza acestei decizii că românii pot călători în SUA fără vize se înșeală amarnic, pentru că toate statele intrate în programul de scutire de vize sunt evaluate permanent în cazul unor criterii foarte clare.

Acest sistem care există acum - cu interviu, cu viză - este înlocuit de un sistem electronic de autorizare a călătoriilor. Asta înseamnă cum nemții, francezii și britanicii îl au.

Asta înseamnă că un român, din momentul în care vor putea călători în SUA fără viză, dorește să meargă în America, el trebuie să completeze un formular. Procedura este net simplificată. Trebuie să achite o taxă de aproximativ 20 de euro și i se emite această autorizație de călătorie care este valabilă pentru doi ani de zile, oricâte intrări și ieșiri în SUA, dar nu mai mult de 90 de zile într-un an.

Cine crede că poate înșela autoritățile americane și poate se gândește că a fost respins de a lua o viză în SUA și folosește acest sistem, se înșeală amarnic, pentru că americanii în cazul altor state au trimis ofițeri de legătură pe aeroporturile statelor respective care au intrat în program, cel puțin, un număr de luni, o perioadă limită, care i-au oprit de la îmbarcare pe cei care prezentau riscuri pentru securitatea națională a SUA sau erau nesinceri cu scopul călătoriei”, a punctat Muraru.

Diplomatul a evidențiat că România este considerată Statele Unite „o țară prosperă, sigură care nu reprezintă un risc pentru securitatea națională”.

”Această decizie ca România să intre în programul Visa Waiver și ca românii să poată călători fără viză este o decizie normală”, a precizat el.

SUA poate suspenda un stat din programul Visa Waiver

„Există în legislația SUA criterii pentru suspendarea unui stat din programul Visa Waiver și aici sunt măsurători tehnice care se fac. Pe de altă parte, sunt situații excepțioanale. Argentina a intrat în programul Visa Waiver în anul 1999 și în 2002, când a avut loc acea criză economică severă a statului sud-american, Argentina a fost supendată din program. Apoi, dacă o țară se află în război. Sunt situații excepționale când Guvernul SUA suspenda programul.

Toate statele care au intrat în programul de scutire de viză sunt evaluate în mod permanent pe baza unor criterii clare și în cazul în care o țară prezintă un risc ridicat pentru securitatea SUA, statul respectiv poate fi suspendat. Unul dintre aceste criterii este numărul mare de persoane care sunt respinse pentru această autorizație electronică de călătorie.

Această lege datează din 1986. America păstrează un control riguros al propriilor frontiere”, a mai spus Muraru.

Ambasadorul a adus în discuție faptul că numărul migranților a crescut atât în perioada administrației republicane, cât și a celei democrate. „În 2019 a existat un număr semnificativ de migranți. Totuși, aproape cinci-șase milioane de oameni în ultimii ani este o cifră semnificativă”, a concluzionat el.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE