Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

România, calificată în optimi la EURO 2024. Reacții emoționante ale Tricolorilor care au făcut istorie: "Murim pentru acest tricou"

România s-a calificat în optimile EURO 2024 chiar de pe primul loc al grupei E, după 1-1 cu Slovacia.

Răzvan Marin a marcat singurul gol al Tricolorilor și tot el a făcut primele declarații la final.

România, calificată în optimi la EURO 2024

"Ne bucurăm enorm, ne-am îndelplinit obiectivul. Suntem fericiți că am făcut milioane de români fericiti, am dominat mai ales în tribune, pe orice stadion am jucat", a spus Răzvan Marin, la Pro TV.

La Europeanul din Germania, jucătorii pregătiți de Edward Iordănescu s-au simțit ca acasă, pentru că tribunele au fost umplute predominant cu suporteri români. Susținerea lor i-a emoționat pe Tricolori.

"Suntem foarte fericiți. Din prima clipă am vrut să câștigăm meciul, ni s-a părut greu, dar am tras de noi și am făcut egalul, suficient ca să fim pe primul loc. Dinaintea meciului știam că trebuie să luptăm cu orice și cu oricine ca să ne atingem scopul, nu ne interesa că era terenul prost sau adversarul mai bun. Suntem împreună cu fanii și o să tragem tare să ajungem mai departe. E bucurie acum și, orice ar veni, e bun, pentru că am trecut de grupă", a precizat Andrei Rațiu.

  • În optimi, România va întâlni Olanda sau Slovenia. Dacă ar fi Olanda, Tricolorii ar avea un adversar de calibru, aflat pe locul 7 mondial, o mai veche cunoștință a noastră. Chiar și așa, jucătorii promit un nou obiectiv.

"Am îndeplinit primul obiectitv, am câștigat grupa, mă refer la obiectiv fotbalistic. Aveam și obiectivul să scoatem lumea în stradă, să îi facem fericiți, să îi facem mândri de această generație și cred că am reușit să o facem.

Al doilea obiectiv e să terminăm cât mai târziu acest turneu. S-a văzut că nu avem frică de nimeni, suntem echilibrați, suntem la primul turneu final la seniori, dar avem un mix bun între experiență, cu cei din 2016 și cu cei tineri, iar talentul pe teren face diferența.

Este o surpriză pentru cei care nu ne cunosc. Antrenorii noștri, mentorii noștri care ne-au crescut ne știu caracteristicile, personalitatea. Suntem învingători, noi nu luăm niciun meci ca pe un egal sau să încercăm să scoatem un rezultat favorabil echipei, ci să mergem la victorie, indiferent de situație. Dar cu acest rezultat, am ridicat ștacheta și o să fie mai greu să o menținem, dar promitem că vom da sută la sută și vom muri pentru acest tricou", a spus Ianis Hagi, la Pro TV.

Portarul Florin Niță a fost printre cei mai buni jucător ai României în toate cele trei meciuri din grupă.

"Mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce ne-a oferit, pentru satisfacțiile astea, că am reușit să ne îndeplinim obiectivul. Suntem o echipă, suntem fericiți că am muncit împreună, ne-am făcut treaba și am respectat ce ni s-a spus.

Mă bucur că fac parte din această minunată echipă, împreună facem istorie pentru acestă țară frumoasă și sunt foarte fericit. Fanii s-au ridicat la cele mai mari înălțimi, mă bucur, i-am simțit în ambele reprize, le mulțumesc, sunt minunați", a precizat portarul Florin Niță.

În tribune a fost și marele Gică Hagi, care și-a văzut foștii elevi la lucru, jucători pe care el i-a crescut la Viitorul sau Farul. Inclusiv pe fiul său, Ianis.

"N-am zis că ajungem în semifinale 100%, s-a interpretat. Prima dată ne gândim la meciul următor, sperăm ca publicul să fie alături de noi, a fost fantastic. Am contribuit cu toții, nu doar Farul, toți aduc jucători la națională, ăsta e scopul numărul 1, să jucăm pentru România. Așa era și pe timpul nostru, cu cine să jucăm, care e mai slabă. Nu există, toate sunt foarte bune. Important e să credem noi că putem să batem", a spus Gheorghe Hagi, la Pro Arena.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE