Ministerul Energiei din Turcia a anunțat că nouă mineri sunt de negăsit după o alunecare de teren la o mină în care se exploata aur, în localitatea Ilic, din provincia Erzincan. Există însă și riscul de contaminare cu cianură a zonei, după cum a spus Ayhan Yuksel, președintele Organizației Inginerilor Minieri, citat de BBC.
Alunecare de teren la o mină de aur din Turcia
Imediat după incidentul care a avut loc la ora locală 14:28, autoritățile au mobilizat în jur de 400 de persoane din echipele de căutare și salvare, pentru a ajuta la găsirea celor nouă mineri. La opt ore de la producerea alunecării de teren, aceștia încă nu au fost găsiți, conform Reuters.
Însă primarul din din Erzincan, Bekir Aksun, a spus că numărul exact al persoanelor prinse în subteran nu este cunoscut deocamdată.
"Este vorba despre alunecarea unei movile de pământ, formată prin acumularea pământului scos din mină. (...) Avem o singură dorință, să putem da vești bune familiilor lor. Rugăciunile noastre merg în acest sens", a spus ministrul de Interne Ali Yerlikaya, citat de BBC.
Între timp, guvernul de la Ankara a anunțat că a deschis o investigație pentru a afla cauzele.
"Vom mobiliza toate resursele noastre pentru a face lumină asupra cauzelor acestui incident”, se arată în comunicatul companiei Anagold, responsabilă de acea mină de aur.
Mina respectivă a mai fost în centrul atenției în 2022, când un accident a dus la deversarea a 20 de tone de substanțe care conțineau cianură, iar la acea vreme, autoritățile se temeau că râul Eufrat ar fi putut fi contaminat, pentru că se afla în apropiere.
Tot în 2022, în Turcia a avut loc o explozie într-o mină de cărbune din Amasra și a dus la decesul a 42 de persoane. Deși atunci operațiunile au fost suspendate, ele s-au reluat după plata unei amenzi, ceea ce a dus la proteste din partea partidelor turce de opoziție.