Republica Moldova ar putea începe negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană la sfârșitul anului. Anunțul a fost făcut marți de președintele Consiliului European, Charles Michel, care se află în vizită la Chișinău.
”Până la sfârșitul anului, Consiliul va trebui să decidă asupra deschiderii negocierilor pe această temă, va trebui să fie luată o poziție politică ținând cont de reportul care va fi publicat de Comisie. Sper cu sinceritate că acest lucru va fi posibil până la sfârșitul anului”, a declarat Charles Michel, președintele Consiliului European.
În martie 2022, Republica Moldova a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană, alături de Ucraina și Georgia. Pentru a începe negocierile de aderare, Guvernul de la Chișinău trebuie să îndeplinească anumite condiții. Domeniile vizate sunt justiția, combaterea corupției și a crimei organizate sau scoaterea instituțiilor statului din sfera de influență a oligarhilor.
”Suntem conștienți că acesta este un proces complex, dar ne asumăm responsabilitatea de a atinge standardele înalte necesare pentru aderarea la UE. Lucrăm pentru un sistem judiciar integru, independent, responsabil și transparent. Luptăm împotriva corupției și eliminăm treptat influența oligarhilor în economie, politică, media și justiție”, a afirmat Maia Sandu, președintele Republicii Moldova.
În ultimul an, Uniunea Europeană a oferit Republicii Moldova finanțări în valoare de un miliard de euro.