Secretarul de stat american, Antony Blinken, a declarat marţi că Statele Unite şi aliaţii săi "nu vor recunoaşte niciodată" anexarea de către Rusia a unor teritorii în Ucraina.
"Noi şi multe alte ţări am fost clari. Nu vom recunoaşte, nu vom recunoaşte niciodată, anexarea unui teritoriu ucrainean de către Rusia", a declarat Blinken, în cadrul unei conferinţe de presă, întrebat despre organizarea acestor "referendumuri" în teritoriile aflate sub control rus.
Rusia şi autorităţile din regiunile pe care le ocupă în Ucraina au afirmat marţi ca votul "da" este majoritar la aceste "referendumuri" de anexare.
Şeful diplomaţiei americane a reiterat că Statele Unite şi aliaţii lor vor riposta cu noi şi "severe" sancţiuni împotriva Rusiei. El a vorbit alături de ministrul indian de externe Subrahmanyam Jaishankar, care a cerut o revenire la "dialog", deoarece "aşa cum am spus în public şi în privat acest conflict nu este în interesul nimănui".
"Este important să ne amintim ce se întâmplă aici. Rusia a invadat Ucraina, a cucerit teritorii şi s-a angajat într-o acţiune diabolică în aceste teritorii, forţând populaţia locală să plece", a continuat Blinken. Unii oameni sunt strămutaţii, iar alţii "pur şi simplu dispar", a adăugat el.
"Apoi duc ruşi acolo, instalează guverne marionete şi organizează referendumuri manipulând rezultatul pentru a pretinde că aceste teritorii aparţin Rusiei", a denunţat responsabilul american, adăugând că Statele Unite vor sprijini eforturile Ucrainei de a "recuceri" aceste teritorii de la ruşi.