Oficialii ruși au avut reacții dure după discuția tenisonată dintre Trump și Zelenski de la Casa Albă.
Dmitri Medvedev, fost președinte al Rusiei și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate al țării, a lansat critici acide pe rețelele sociale, folosind termeni ofensatori la adresa lui Zelenski.
Medvedev a ironizat întâlnirea printr-un mesaj postat pe Telegram, sugerând că liderul ucrainean a fost umilit în timpul discuțiilor.
„O capră sălbatică în Oficiul Oval”, a scris pe Telegram Medvedev, actualul vicepreședinte al Consiliului de Securitate Rusia. Fostul președinte rus a postat și pe X numindu-l pe Zelenski „porc”.
„Porcii au primit în cele din urmă o palmă în biroul oval”, a scris Medvedev. „Pentru prima dată, Trump i-a spus clovnului adevărul „, a continuat el, potrivit Naftemporiki.
De asemenea, într-o postare pe X, acesta a folosit apelative jignitoare și a susținut că Trump i-ar fi adresat pentru prima dată lui Zelenski un discurs sincer și tranșant.
Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, a afirmat că fostul lider american și vicepreședintele său, JD Vance, și-au păstrat calmul în fața președintelui ucrainean, pe care l-a descris într-un mod peiorativ.
Totodată, un oficial de rang înalt din Rusia a reacționat la discuțiile dintre cei doi lideri, descriindu-le drept un moment semnificativ din punct de vedere istoric. Dmitryv, unul dintre reprezentanții Moscovei în negocierile ruso-americane desfășurate în Arabia Saudită pe 18 februarie, a punctat acest lucru într-o postare pe platforma X.
Tensiuni la Casa Albă între Zelenski și Trump
Întâlnirea dintre președintele ucrainean Volodimir Zelenski și președintele american Donald Trump, desfășurată pe 28 februarie 2025 la Casa Albă, a fost marcată de tensiuni și dezacorduri majore.
Inițial, scopul întâlnirii era semnarea unui acord economic privind exploatarea resurselor naturale ale Ucrainei, inclusiv a mineralelor rare, în schimbul menținerii sprijinului economic și militar al SUA pentru Ucraina.
Discuțiile au degenerat rapid într-un schimb de replici aprinse, Trump acuzându-l pe Zelenski că "se joacă cu declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial" și că nu este dispus să facă compromisuri pentru a obține pacea cu Rusia fără garanții de securitate mai solide.