Ajuns la 38 de ani, Rafael Nadal și-a anunțat retragerea din tenis. Ibericul va juca ultima dată în noiembrie, în finala Cupei Davis, Spania - Olanda, care se va disputa la Malaga (începând cu 19 noiembrie).
Rafael Nadal și-a anunțat retragerea
„Sunt aici pentru a vă anunța că mă retrag din tenisul profesionist. Adevărul este că au fost niște ani dificili, în special ultimii doi. Nu cred că am fost capabil să joc fără limitări. Este o decizie dificilă, mi-a luat foarte mult timp să o iau, dar în această viață, totul are un început și un sfârșit. Acesta este momentul potrivit pentru a pune capăt unei cariere lungi și de succes, mai bună decât mi-aș fi putut imagina vreodată. Sunt foarte încântat de faptul că ultimul meu turneu va fi Cupa Davis, acolo unde îmi voi reprezenta țara”, a spus Nadal, într-un mesaj video.
Ajuns pe locul 158 ATP, Rafael Nadal este unul dintre cei mai titrați jucători din istoria tenisului, cu 22 de titluri de grand slam în palmares, dintre care 14 au fost pe zgura de la Roland Garros, un record despre care specialiștii spun că e imposibil de depășit. Celelalte titluri de grand slam sunt: două la Australian Open, două la Wimbledon și patru US Open. În total, Nadal a obținut 92 de turnee la simplu, dintre care 63 au fost obținute pe zgură. De aici și supranumele de „Regele zgurii”.
De altfel, fostul jucător român Victor Hănescu a spus că „Nadal, pe zgură, este de pe altă planetă, juca incredibil, iar efectul cu care venea mingea de la el era fabulos”.
Principalele calități ale stângaciului sunt reverul și acel top spin pe care îl imprima mingii.
La 24 de ani, În finala US Open 2010, Nadal l-a învins pe Djokovic și a devenit cel mai tânăr jucător din era open care câștigă, în același an, turnee de grand slam pe trei suprafețe diferite, hard, iarbă și zgură.
- Nadal a devenit profesionist în 2001, la vârsta de 14 ani.
Spaniolul nu a jucat prea mult în ultima vreme, din cauza accidentărilor. Ultimul meci oficial a fost la Jocurile Olimpice, când l-a avut adversar chiar pe Novak Djokovic, în turul 2, partidă pe care a pierdut-o cu 1-6, 4-6. Tot la Jocurile Olimpice, Rafa Nadal a câștigat o medalie de aur la ediția Beijing 2008, la simplu, și alt aur la Rio la dublu, la Rio de Janeiro 2016.
Singurul trofeu care îi lipsește este Turneul Campionilor, unde a ajuns de două ori în finală (2010 și 2013).
Statistic, Nadal are 1080 de victorii și 227 de înfrângeri într-o carieră care s-a întins pe 23 de ani.
Nadal a fost lider mondial timp de 209 săptămâni, în total, iar de cinci ori a încheiat anul pe primul loc.