Filmul documentar intitulat Nasty, despre viaţa şi cariera primului număr 1 mondial din tenis, Ilie Năstase, a fost lansat, marţi, în prezenţa unor nume mari ale sportului mondial precum Boris Becker, Ion Ţiriac, Gheorghe Hagi, Nadia Comăneci, Gheorghe Popescu sau Camelia Potec.
La premiera care a avut loc la Sala Palatului din Bucureşti, Ilie Năstase (77 de ani) s-a arătat fericit de interesul publicului român, dar şi de faptul că prietenii i-au rămas aproape.
"Sunt foarte fericit să văd atâta lume. Domnului Tudor Giurgiu, care a regizat, i-a luat trei ani ca să facă filmul ăsta. E un film foarte bine realizat, care a fost invitat şi la Cannes, asta este o noutate. S-a filmat în Anglia, în Italia, la Los Angeles, peste tot... eu nu am vrut să-l văd înainte de premieră. Mă bucur că sunt atâţia prieteni, înseamnă că mi-au rămas prieteni. Cu Nadia, de exemplu, am jucat tenis când era copil ea, avea 14-15 ani. Ea îmi spune fratele Ilie", a spus el, potrivit Agerpres.
Primul număr 1 mondial al tenisului a declarat că şi pe teren şi în afara lui a făcut tot ceea ce a dorit.
"Nu ştiu ce a însemnat Ilie Năstase pentru tenis. Să spună cei care m-au văzut. Eu ştiu doar că mi-am făcut treaba mea. Melodia din film este 'My way', adică am făcut cum am vrut eu... şi sunt foarte mulţumit, pentru că mai mult de numărul 1 nu puteam să fiu", a explicat Năstase.
Nadia Comăneci: ”Ilie Năstase este o legendă a României”
Prezentă la premieră, campioana olimpică de la Montreal, Nadia Comăneci, a afirmat că Ilie Năstase este o legendă a României.
"Eu cu Ilie m-am întâlnit prima oară în anii '80 cred, după ce am concurat la Moscova. Ilie este o persoană cu suflet mare, este legenda României, a făcut enorm pentru tenis. Îl iubim toţi pentru că este un om foarte, foarte bun. Am văzut câteva secvenţe din film, eu ştiu despre cariera lui, dar nu şi despre toate năzbâtiile pe care le-a făcut în afara terenului. Aşa că aştept să văd acest documentar, am înţeles că este extraordinar de bine realizat, cu imagini pe care noi nu le-am văzut, pentru că pe vremea aceea nu puteam vedea la televizor chiar tot. Mă bucur că este prietenul meu, dar eu îi spun fratele meu Ilie", a spus ea.
"Ilie e amuzant, e încă tânăr în spirit, este sincer şi mă bucur că îl putem să îl sărbătorim azi cu ocazia lansării acestui documentar. Am jucat tenis cu Ilie... dar, sincer, eu am şanse mai mari la tenis decât el la gimnastică, pe bârnă. Sunt sigur că ar încerca, asta sigur. De la Ilie ai de învăţat în continuu, unele bune, altele mai puţin bune. Îmi este foarte drag. El este o motivaţie în continuare şi pentru tânăra generaţie. El a pus într-un fel tenisul pe hartă. După atâţia ani este încă o legendă", a adăugat Nadia Comăneci.
Boris Becker, câştigător a şase titluri de Grand Slam: ”Porecla lui este Nasty, asta pentru că uneori era puţin mai cinic, mai critic pe teren”
Fostul jucător de tenis Boris Becker (56 de ani), câştigător a şase titluri de Grand Slam, s-a bucurat de faptul că a putut ajunge la premiera filmului care spune povestea prietenului său Ilie Năstase.
"Este o seară importantă, pentru că Ilie este un nume mare în tenis, un nume mare în sportul internaţional. Este un prieten vechi de-al meu. Am jucat împotriva lui acum 40 şi ceva de ani în Monte Carlo. Era o personalitate, un om spectacol, sigur că porecla lui este Nasty, asta pentru că uneori era puţin mai cinic, mai critic pe teren, dar aşa era el. Nu trebuie însă să exagerăm cu această poreclă, a fost numit Nasty şi pentru că numele lui este Năstase. Apoi, în anii '70 şi '80 un comportament precum al lui nu era ceva neobişnuit pe terenul de tenis. Azi lucrurile s-au schimbat, sunt mult mai multe microfoane în arena de tenis. Eu am numai amintiri plăcute. Eu l-am cunoscut când aveam 16 ani prin domnul Ion Ţiriac, ne-am antrenat împreună şi dacă ţin minte cred că am şi jucat la dublu împreună. Aşa că a fost o plăcere să fiu pe acelaşi teren cu el. Cu Ilie nu ştiai niciodată la ce să te aştepţi, uneori nici el nu ştia ce urmează să facă pe teren. Acum mă bucur că sunt aici la premiera acestui film din care fac şi eu parte", a precizat fostul jucător german.
Gheorghe Hagi: ”Ilie Năstase a fost un idol. El ne-a inspirat, ne-a arătat că poţi fi cel mai bun”
Gheorghe Hagi, fostul căpitan şi selecţioner al echipei naţionale de fotbal, a afirmat că Ilie Năstase a fost un idol pentru generaţia sa.
"Pentru mine, pentru toţi din generaţia mea, Ilie Năstase a fost un idol. El ne-a inspirat, ne-a arătat că poţi fi cel mai bun. A reprezentat România la cel mai înalt nivel. A fost un sportiv de nota 10, a făcut la maximum tot ce a făcut pe teren. El în afară de jucat tenis, el avea şi o tehnică foarte bună. Atât cu racheta, cât şi cu mintea. Mă bucur că s-a făcut acest film, sper să vină toată lumea şi să vadă un campion din toate punctele de vedere, tehnică, personalitate, creativitate, de toate. E important că el a lăsat ceva în urmă, o amprentă, un exemplu foarte bun pentru cei tineri. Toţi cei care vor să devină jucători de tenis văd că se poate, se poate să ajungi cel mai bun. Ilie Năstase a fost un jucător de excepţie, un geniu, vedea lucrurile cu o secundă înaintea celorlalţi. Asta înseamnă să fii campion, să vezi lucrurile înaintea celorlalţi", a spus Hagi, care a menţionat că în viitor e posibil să apară un film şi despre cariera sa.
Ilie Năstase, "Băiatul rău al sportului”
"Băiatul rău al sportului", "magnific", "fermecător", "temperamental", "arogant"- sunt doar o parte dintre cuvintele folosite de-a lungul anilor de presa internaţională pentru a-l descrie pe tenismanul român Ilie Năstase. Viaţa şi cariera primului număr 1 din istoria clasamentului ATP, controversele care l-au înconjurat, dar şi amprenta pe care a lăsat-o asupra lumii tenisului sunt subiectul documentarului Nasty, care va putea fi urmărit din 16 aprilie în cinematografele din toată ţara. Îmbinând imagini de arhivă extraordinare şi interviuri cu unii dintre cei mai cunoscuţi sportivi din lume, precum Rafael Nadal, Bjorn Borg, Jimmy Connors, Nadia Comăneci sau Boris Becker, Nasty spune povestea unui personaj unic. Şi Phil Knight, co-fondatorul Nike, vorbeşte, într-un interviu exclusiv, despre relaţia cu Năstase, acesta fiind primul sportiv profesionist care a semnat un contract de reprezentare cu celebrul brand în 1972.
Documentarul este regizat de Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu şi Tudor D. Popescu, distribuit de Transilvania Film şi produs de Libra Films şi HDR Evolution, în co-producţie cu HBO şi Televiziunea Română.