Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Proteste în mai multe instanțe din București și țară. De aproape un an, nu-și primesc salariile integral

Personalul auxiliar de specialitate din instanţe a declanşat forme de protest spontan, concretizate în întreruperea activităţii cu publicul şi suspendarea şedinţelor de judecată, pe motiv că ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a refuzat să asigure fondurile pentru plata integrală a salariilor şi a tranşelor din hotărârile judecătoreşti, notează Agerpres.

Protestul spontan a avut loc două ore, grefierii sunt nemulțumiți că de aproape un an nu primesc salariile integral. 

"Blocul Naţional Sindical informează prin afiliatul său, Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial, că la nivel naţional personalul auxiliar de specialitate din instanţe a declanşat forme de protest spontan concretizate în întreruperea activităţii cu publicul şi suspendarea şedinţelor de judecată.

Motivul acestor forme de protest îl reprezintă concluziile întâlnirii de ieri, 7 decembrie 2023, de la sediul Ministerului Finanţelor Publice, la care au participat reprezentanţii Blocului Naţional Sindical, ai SNGJ Dicasterial, dar şi preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În urma întâlnirii, ministrul finanţelor, domnul Marcel Boloş, a transmis că NU va asigura fondurile pentru plata integrală a salariilor şi a tranşelor din hotărârile judecătoreşti", se arată într-un comunicat al BNS.

Proteste anunță și angajații din MAI. 

Sindicatul Europol a fost convocat la sediul MAI pentru a discuta despre revendicările angajaților din sistem. Și în cazul acesta, există nemulțumiri legate de salarizare.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE