Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Protest al medicilor din Madrid, din cauza lipsurilor din sistemul medical. Autoritățile neagă existența problemelor

Angajații din spitalele de stat din Madrid se plâng de lipsa de personal și reclamă dezmembrarea progresivă a sistemului public de sănătate, în favoarea sectorului privat. Autoritățile susțin că în spatele manifestațiilor s-ar afla partidele de opoziție.

„Suntem maltratați din toate părțile”

Criza din spitale s-a evidențiat mai ales pe perioada pandemiei. La protest, angajații din sistemul medical au afirmat că situația nu a fost niciodată mai rea.

„Există o lipsă de personal, lipsă de material, dar și de pregătire a angajaților din sistem. E lipsă de liniște și de grijă pentru profesioniști și pentru pacient, desigur”, este de părere o participantă la protest.

„Noi suntem maltratați din toate părțile, la nivel politic, dar și de pacienții care nu înțeleg că asta e situația, că avem tot mai puține posibilități pentru a-i îngriji în condiții decente”, spune un cadru medical.

„Lucrez la serviciul 112 de 35 de ani și am trecut prin toate etapele. Niciodată situația nu a fost mai rea. Sperăm că responsabilii se vor așeza să negocieze și să discute”, adaugă o protestatară.

Președintele Comunității Madrid neagă criza din sistemul medical

Președintele Comunității Madrid, Isabel Natividad Díaz Ayuso, neagă că sistemul medical s-ar confrunta cu o criză de personal și susține că protestele și grevele sunt orchestrate de opoziție.

Sindicatele anunță că pe 21 noiembrie vor organiza o grevă generală și amenință că 5.000 de lucrători medicali nu vor merge la muncă.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE