Premierul Nicolae Ciucă se întâlnește astăzi cu primarii de orașe și municipii, la Palatul Victoria. Discuțiile vor viza, în principal, modalitățile de finanțare a comunităților locale prin fondurile administrate de guvern, atât naționale, cât și europene.
Primarii de orașe și municipii doresc să discute cu premierul Nicolae Ciucă despre finanțarea orașelor și municipiilor pe care le conduc, prin programele gestionate de Guvern, cele de tip PNDL și cele derulate prin fonduri europene, precum PNRR sau programele operaționale regionale.
De asemenea, primarii solicită sprijin de la Guvern pentru a asigura partea de cofinanțare a proiectelor, mai ales acolo unde primăriile sunt mai mici și bugetele lor sunt mai restrânse.
Se solicită, de asemenea, decontarea cu celeritate, adică o decontare mai rapidă, a facturilor privind proiectele care sunt derulate în comunitățile locale prin fonduri europene.
Primarii doresc și o întâlnire de urgență cu ministrul Finanțelor Adrian Câciu, despre care spun că i-a ignorat, în ceea ce privește modificările aduse Codului Fiscal ce urmează să intre în vigoare de la 1 ianuarie, în special pe acea componentă de schimbare a filosofiei de impozitare a proprietăților. Primarii spun că este aproape imposibil de pus în practică anul viitor, pentru că nu există baze de date prin care să se ia decizia de impozitare, astfel încât ei cer amânarea intrării în vigoare a acestei prevederi.
Primarii mai vor să discute și despre bursele elevilor. Aceștia spun că nu au bani, pentru că li s-a alocat aproximativ un miliard de lei, în condițiile în care aceste burse costă peste trei miliarde de lei.
Au fost mai multe întâlniri între premier și primari, până acum. Primarii spun că vin aproape de fiecare dată cu aceleași solicitări, ceea ce înseamnă că doleanțele lor au fost ascultate prea puțin.
La ora 10.00 premierul se întâlnește cu primarii de orașe, iar la 14.00 se întâlnește cu primarii de municipii.