Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Premierul nipon Kishida nu va participa la funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta

Premierul Japoniei, Fumio Kishida, nu va participa la funeraliile de stat ale reginei Elisabeta a II de la Londra, având în vedere faptul că împăratul şi împărăteasa Japoniei doresc să participe şi vor ocupa locurile primite prin invitaţie din Marea Britanie, transmite agenţia Kyodo care citează surse guvernamentale de la Tokyo, relatează Agerpres.

Invitaţia trimisă Japoniei de către Marea Britanie este pentru două persoane, iar pregătirile pentru participarea împăratului Naruhito şi a împărătesei Masako la funeraliile de la 19 septembrie sunt deja în derulare, conform sursei.

Regina Elisabeta a II-a a murit joi, la vârsta de 96 de ani. Familia regală britanică şi cea imperială niponă împărtăşesc de mult o legătură profundă, mai notează Kyodo.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE