Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Familia Regală a României a confirmat că va lua parte la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Consort vor lua parte la funeraliile Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a, potrivit unui comunicat transmis, marți, de Secretariatul Regal.

Funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta a II-a vor avea loc luni, 19 septembrie, la Catedrala Westminster Abbey din Londra. Înaintea procesiunii, sicriul cu trupul Reginei va fi depus timp de patru zile la Westminster Hall, pentru a permite publicului să îi aducă un omagiu, a anunțat Familia Regală a Marii Britanii într-un comunicat oficial.

Sute de președinți și premieri, precum și foști de șefi de stat și de Guvern, sunt așteptați să participe la funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii care a decedat, joi, la vârsta de 96 de ani, după ce a condus Regatul timp de 70 de ani.

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, premierul Noii Zeelande, Jacinda Ardern, au confirmat deja că vor lua parte la înmormântarea care va avea loc pe 19 septembrie la Catedrala Westminster Abbey din Londra, la ora locală 11, după cum a anunțat Familia Regală britanică.

Toate familiile regale din Europa, așteptate la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a

La Westminster Abbey, un impunător monument istoric cu o capacitate de 2.000 de persoane, a fost oficiată nunta Reginei Elisabeta a II-a cu Prințul Philip în 1947. Totodată, este lăcașul de cult în care, din 1066, au fost încoronați aproape toți regii britanici, cu două excepții.

Împăratul Naruhito al Japoniei ar putea veni la funeralii împreună cu Împărăteasa Masako și cu premierul Fumio Kishida. De asemenea, președintele turc Recep Tayyip Erdoğan și omologul său francez Emmanuel Macron sunt așteptați să ia parte la înmormântare.

Spania va fi reprezentată, cel mai probabil, de Regele Felipe al VI-lea, care are legături de sânge cu Familia Regală britanică încă din secolul al XIX-lea. Membri ai altor familii regale din Belgia, Danemarca, Olanda, Norvegia și Suedia ar urma să fie prezenți la Londra.

„Nu ar fi surprinzător dacă toate capetele încoronate din Europa, președinți și premieri din alte state vor veni la funeralii. Va fi un eveniment diplomatic de amploare. Ultima contribuție a Majestății sale pentru bunăstarea țării noastre este cea prin care oferă un motiv pentru organizarea unei reuniuni diplomatice la nivel înalt”, a declarat un fost ministru britanic care s-a aflat în componența Cabinetului de la Londra cu prilejul funeraliilor fostului premier britanic Margaret Thatcher în 2013, conform Politico.

„Va fi o înmormântare cum nu a fost alta (....) Au mai avut loc mari funeralii de stat înainte - ale președinților americani, ale lui Nelson Mandela și ale altora. Dar, pur și simplu, Regina era cea mai faimoasă persoană din lume și, drept urmare, cred că va exista o listă de invitați, cum nu a fost vreodată”, a declarat John Kampfner, director al organizației „U.K. in the World”, citat de Politico.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE