Maternitățile alternative, numite și maternități-surogat, sunt ilegale în Italia, dar partidul prim-ministrului Giorgia Meloni, Frații Italiei, a introdus un proiect de lege care ar incrimina și mai mult aceste practici.
Documentul cere majorarea amenzilor, de la 600.000 de dolari la un milion de dolari (mai exact, de la 640.290 de dolari la 1.067.150 dolari) și creșterea pedepselor cu închisoarea de la trei luni până la doi ani.
Giorgia Meloni consideră maternitățile-surogat drept "inumane"
"Cred în continuare că maternitatea-surogat este o practică inumană. Sustin proiectul de lege care face această practică o crimă universală", a spus Meloni la conferința numită "Pentru o Europă tânără: tranziție demografică, mediu, viitor". Subiectul conferinței era rata natalității în scădere din Italia, pe care guvernul lui Meloni a promis că o va rezolva, oferind facilități mamelor care lucrează.
Comentariile lui Meloni împotriva maternității-surogat sunt în concordanță cu opiniile susținute de Biserica Catolică. Într-un document dat publicității luni, Papa Francisc a spus că aceasta "încălcă" atât demnitatea copilului, cât și a femeii, care "devine un simplu mijloc supus câștigului sau dorinței arbitrare a altora".
În cadrul conferinței, Giorgia Meloni a spus că "provocarea demografică, legată de sustenabilitatea economică, este una dintre principalele provocări pentru noi. Nu are rost să gestionăm prezentul, dacă viitorul nu este sigur."
Italia nu permite cuplurilor gay să fie căsătorite
Meloni solicită creșterea cheltuielilor publice pentru a sprijini familiile, inclusiv bonusuri pentru copii și scutiri de impozite pentru familiile cu copii. Guvernul ei a redus deja taxele în această privință.
Mișcarea de a incrimina maternitatea-surogat este, în mare măsură, văzută ca o mișcare împotriva comunității LGBTQ. Italia a fost ultima țară europeană care a legalizat, în 2016, relațiile între persoane de același sex, dar nu permite cuplurilor gay să fie căsătorite, în conformitate cu decizia Bisericii Catolice.
În guvernul lui Meloni, certificatele de naștere au fost modificate pentru a figura clar denumirile de "mamă" și "tată", în loc de "părintele 1" și "părintele 2". În 2023, în unele comunități în care partidul Frații Italiei se află la conducere, numele mamelor lesbiene au fost eliminate din certificatele de naștere.
- La alegerile din 2018, partidul "Frații Italiei", de extremă dreapta, condus de Giorgia Meloni, a obținut 4% din sufragii. Patru ani mai târziu, la alegerile din septembrie 2022, alianța de dreapta condusă a câștigat alegerile în Italia