Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Premiere pentru publicul din România la Timișoara. Expozițiile Constantin Brâncuși și Victor Brauner, precum și Bienala Art Encounters

Publicul din România va avea oportunitatea să vadă la Timișoara trei expoziții-eveniment, care vor avea loc sub egida Timișoara 2023 – Capitala Culturală Europeană. Miercuri, la Centrul Georges Pompidou din Paris, a avut loc conferința de presă care promovează Bienala Art Encounters 2023, alături de expozițiile Victor Brauner: Invenții și magie și Constantin Brâncuși: Surse românești & perspective universale.

Victor Brauner

Expoziția retrospectivă Victor Brauner: Invenții și magie va putea fi vizitată la Muzeul Național de Artă din Timișoara, începând cu data de 17 februarie până pe 28 mai.

„Ne bucurăm că Muzeul Naţional de Artă din Timişoara găzduieşte această primă retrospectivă a lui Victor Brauner în ţara sa de origine, reunind, printre altele, aproape patruzeci de lucrări din colecţia Muzeului Naţional de Artă Modernă şi documente din colecţie, de arhivă a artistului. Această expoziţie extinde o colaborare cu Timişoara iniţiată în 2021 cu expoziţia «Infra-Black», cu sprijinul Fundaţiei Art Encounters”, a declarat Laurent Le Bon, preşedintele Centrului Pompidou.

Expoziţia retrospectivă Victor Brauner este organizată de către Centrul Pompidou, Muzeul Naţional de Artă Timişoara, Fundaţia Art Encounters şi Institutul Francez din România și este curatoriată de Camille Morando.

Constantin Brâncuși

Expoziția Constantin Brâncuși: Surse românești & perspective universale, al cărei curator este Doïna Lemny, va putea fi vizitată începând cu 30 septembrie până pe 28 ianuarie 2024, la Muzeul Național de Artă Timișoara.

Expoziția cu lucrările celebrului sculptor român este unul dintre cele mai așteptate evenimente din cadrul programului cultural Timișoara–Capitală Europeană a Culturii 2023.

Aceasta va reuni lucrări emblematice ale artistului, atât din perioada de tinerețe, cât și din anii de maturitate, creionând astfel traiectoria care a impus lucrările lui Brâncuși în patrimoniul universal. Este primul eveniment de o astfel de anvergură, în ultimii 50 de ani, în România.

Această expoziție beneficiază de împrumuturi excepționale de sculptură de la Muzeul Național de Artă Modernă/ Centrul Pompidou din Paris, de la Tate Modern din Londra, Fundația Guggenheim Veneția, Muzeul Național de Artă Modernă din București și Muzeul Național de Artă din Craiova, precum și din colecții private.

O parte semnificativă a operei lui Constantin Brâncuși este alocată fotografiei, căreia i s-a dedicat cu multă pasiune. În cadrul expoziției va putea fi admirată și o amplă selecție din opera sa fotografică, alături de lucrări pe hârtie și fragmente video filmate de Brâncuși însuși, completând toate portretul acestui mare artist al secolului XX.

Expoziția este organizată de Muzeul Național de Artă Timișoara, Fundația Art Encounters și Institutul Francez din România.

Bienala Art Encounters

Bienala Art Encounters 2023 începe pe 19 mai și se încheie pe 16 iulie. Ediţia acestui an poartă semnătura curatorului Adrian Notz, fost director artistic al Cabaret Voltaire din Zürich și va avea loc în mai multe spații din Timișoara.

Evenimentul va explora, din unghiuri diferite, manifestări culturale multidisciplinare supuse schimbărilor cotidiene ale realităţii, ale fluctuaţiilor climatice, ale transformărilor sociale, ale intruziunii geo-politice sau ale digitalizării

Privitorii sunt astfel îndemnaţi să descopere realitatea pură prin intermediul lucrărilor şi instalaţiilor semnate de artişti din Europa de Est, expuse în diverse spaţii publice ale oraşului, transformând astfel Timişoara într-o vivantă scenă artistică.

O platformă dinamică de schimb cultural

Ediţia a V-a a Bienalei Art Encounters îşi propune astfel să sprijine artiştii români şi regionali, să comisioneze opere de artă româneşti, să implice un public larg într-un dialog care să includă cele mai importante subiecte ale societăţii actuale şi să creeze o platformă dinamică de schimb cultural între scena artistică din România şi cea internaţională.

„De-a lungul celor 4 ediţii anterioare, Bienala Art Encounters a reuşit să se afirme şi să reprezinte o vitrină a artei contemporane româneşti pentru instituţii importante din lume, iar numărul mare de artişti care au participat până acum – peste 400 – arată angajamentul Fundaţiei Art Encounters faţă de cultura vizuală. Considerăm, de asemenea, că articularea unor reţele instituţionale este una dintre cele mai importante activităţi la care Bienala contribuie, iar parteneriatele noastre se extind de la o ediţie la alta, acoperind domenii variate şi segmente de public diverse, în special prin programul educaţional, unul din nucleele principale ale Bienalei Art Encounters.

Este cu atât mai important ca anul viitor, când toate reflectoarele se vor îndrepta spre Timişoara, să accentuăm rolul esenţial al spaţiilor artist-run din Timişoara, care au contribuit la dinamica extraordinară a artei în acest oraş şi care continuă să creeze structurile de sprijin de care avem atât de multă nevoie”, este convinsă Diana Marincu, directoarea artistică a Fundaţiei Art Encounters.

Bienala Art Encounters 2023 este evenimentul-fanion al Fundației Art Encounters.

Punți culturale între public și privat

Prin expozițiile și programele de mediere pe care le propune, seria de evenimente vorbește și despre importanța parteneriatelor instituționale internaționale și oportunitatea creării și consolidării unor punți între instituțiile publice și cele independente.

„Nădăjduim că această sărbătoare a culturii vizuale se va transforma într-un model de succes, într-un fenomen durabil. Organizatorii expozițiilor Brauner, Brâncuși și ai Bienalei Art Encounters speră că vor reuși, prin oferta culturală extraordinară și prin premierele artistice să atragă un public cât mai larg anul acesta la Timișoara”, întăresc organizatorii.

 

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE