Guvernul Portugaliei va împărți populației 2,4 miliarde de euro, bani care vor ajuta familiile să suporte mai ușor creșterea prețurilor. Premierul Antonio Costa spune că programul financiar va sprijini și pensionarii și persoanele defavorizate.
„Ca o consecință a pandemiei și mai ales a războiului Rusiei împotriva Ucrainei, am simțit o creștere brutală a inflației care afectează dureros puterea de cumpărare a familiilor, au trecut treizeci de ani de la ultima dată când am simțit o creștere atât de acută a costului vieții,” a declarat Antonio Costa, prim-ministru al Portugaliei.
Printre cele opt măsuri cheie se numără plata unică de 125 de euro pentru fiecare cetățean cu un venit de până la 2.700 de euro lunar și, indiferent de venit, o sumă suplimentară de 50 de euro pentru fiecare copil sau tânăr aflat în îngrijire.
În ceea ce privește pensionarii, măsurile includ o creștere cu 50% a pensiei lor doar pentru luna octombrie și alte plăți care urmează să fie discutate și aprobate de Parlamentul portughez, în funcție de fiecare categorie. Alte măsuri includ reducerea taxelor pe electricitate de la 12 la 6% și o plafonare a prețurilor la chirii, a taxelor de transport și, de asemenea, o reducere a prețurilor la carburanți.