Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Polonia vrea prelungirea embargoului cerealelor. Ridicarea restricțiilor i-ar afecta pe fermierii polonezi

Polonia refuză să ridice embargoul asupra cerealelor din Ucraina, programat să expire mâine. Guvernul de la Varșovia spune că măsura i-ar afecta pe fermierii polonezi. Teama guvernului de la Varșovia este că dacă vor reveni pe piață cerealele ucrainene, aceasta ar duce la mari nemulțumiri ale agricultorilor care spun că au avut pierderi din cauza prețului cerealelor mult mai mic. La rândul lor, fermierii polonezi spun că nu cred că guvernul îi va susține financiar, din cauza alegerilor parlamentare.

Andrzej Sobolewski, fermier: ”Este un conflict dacă să fie ridicat embargoul asupra cerealelor ucrainene sau nu, pe 15 septembrie. Ei pot să spună ce vor, Comisia Europeană, guvernul nostru, etc. noi știm că ele continuă să sosească, din motive tehnice. Diferența de preț la o tonă de grâu este undeva între 200-300 de zloți polonezi (aproximativ 60 de euro n.r). Este prea mult grâu ucrainean, deci situația noastră financiară este foarte grea.”

Polonia vrea păstrarea embargoului până la sfârșitul anului

Totuși, partidul de guvernământ spune că nu va permite intrarea grâului ucranean pe piețele din Polonia, până la sfârșitul anului, chiar dacă va întâmpina opoziția Bruxelles ului.

Ryszard Czarnecki, Partidul Justiție și Dreptate: ”Din fericire, nu este problema fermierilor din Polonia, este o problemă în relațiile dintre Polonia și Comisia Europeană. Fermierii noștri nu sunt amenințați de nimic, pentru că, indiferent dacă Uniunea Europeană nu va reintroduce acest embargo, Polonia o va face.”

În prezent, Polonia permite tranzitul grâului ucrainean, dar fermierii spun că nu este suficientă capacitate portuară pentru a exporta adecvat și în timp util grâul din Ucraina și Polonia, în același timp. Ei spun că transporturile sunt blocate, astfel. Reprezentntul portului Gdansk neagă acest lucru:

Kamil Tarczewski, vicepreședinte, portul Gdansk: ”Ne-am pregătit și îmbunătățit infrastructura, în timp util. Am pregătit canale suplimentare pentru vehicule, deci atât pe drumuri cât și pe căi ferate transportul ajunge ușor în port. Operatorii spun că au și rezerve cu o capacitate de 300.00 de tone pe lună.”

După ani dificili, fermierii nu mai cred în promisiuni se tem că aceste măsuri vor înceta imediat după alegerile din Polonia din 15 octombrie.

Andrzej Sobolewski, fermier: ”Ceea ce spun liderii noștri, astăzi, înainte de alegeri, a fost timp de un an un miracol, pot să ne promită orice și să ne acorde subsidii pentru orice. Nu vrem aceasta. Nu vrem o centralizare și o manipulare a prețurilor și a mâncării.”

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE