Croația a decis să plafoneze de marți, 21 iunie, prețul carburanților, după scumpirile în lanț. Anunțul guvernului croat vine după ce Ungaria a plafonat deja prețul benzinei și motorinei până în toamnă, dar străinii sunt forțați să alimenteze la preț întreg.
Măsuri de ajutorare a populației au fost luate și de alte state europene. Germania, de exemplu, a venit cu un abonament de doar 9 euro pentru transportul în comun.
Sunt vizate 94% din cele 961 de stații de carburanți din Croația. Măsura va plafona prețul benzinei Eurosuper 95 la 1,79 euro și Eurodiesel la 1,74 euro.
La începutul acestei luni, guvernul din Croația a redus și mai mult accizele pentru a diminua impactul creșterii prețului petrolului la nivel internațional.
Altă soluție: transport în comun ieftin
Unele țări încurajează tot mai mult folosirea transportului public. Germania a mers chiar mai departe și a oferit doritorilor un abonament lunar care costă numai 9 euro.
Odată cu introducerea abonamentului, trenurile din Germania au devenit tot mai aglomerate.
„Până în prezent, avem în circulație cu mult peste 25 de milioane de bilete ale abonaților, pe care le-au primit automat, și ale clienților noi. Puteți observa deja că există desigur o cerere foarte, foarte mare și satisfacția față de această ofertă este, de asemenea, foarte mare, potrivit șeful asociației companiilor de transport germane”, Lars Wagner.
Mulțumirea autorităților înseamnă însă cheltuieli mari pentrru contribuabilul german. Guvernul de la Berlin va cheltui peste 2.5 miliarde de euro pentru numai trei luni de program subvenționat. Dacă programul ar fi prelungit, asta ar însemna că din bugetul federal vor fi plătite 10 miliarde de euro.
UE critică politica discriminatorie aplicată în Ungaria
În Ungaria, decizia lui Viktor Orban de a prelungi plafonarea prețurilor la carburanți și alimente până în toamnă provoacă o nouă fisură în relațiile dintre Budapesta și Bruxelles. Oficialii UE critică intervenția statului pe piață, care dăunează concurenței. Premierul ungar se apără și spune că este o soluție temporară.
Solicităm Uniunii să admită că există o situație excepțională. Le cerem birocraților de la Bruxelles să nu urmeze logica egalității, dar să înțeleagă în sfârșit că în țările mai apropiate de zona de război, măsurile excepționale pot fi necesare, de exemplu, pentru a face diferența între plăcuțele de înmatriculare și vehicule înregistrate la nivel national, potrivit premierului Viktor Orban.
Oficialii europeni atrag atenția si la politica discriminatorie aplicată de Budapesta. De exemplu, proprietarii de mașini înmatriculate în Ungaria plătesc un preț mult mai mic la pompă, față de cei cu mașini înmatriculate în alte state.
Pe de altă parte, ungurii de rând spun că prețurile reduse la combustibil îi țin pe linia de plutire.
„Este bine să existe un plafon de preț. Mașinile cu plăcuțe maghiare pot face plinul cu 480 de forinți (1,25 dolari SUA). Am suferi dacă prețul ar crește”, spune un șofer.
Inflația în Ungaria a ajuns în luna mai aproape de 11 la sută, cel mai înalt nivel din ultimii 25 de ani.