Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

„Pescărușul” lui Cehov se joacă din nou la Teatrul Național din București, în regia lui Eugen Jebeleanu

Pentru un actor, un rol în piesa „Pescărușul” de Cehov poate însemna un vis devenit realitate, iar pentru un regizor, o nouă adaptare a uneia dintre cele mai jucate piese de teatru din lume este o provocare uriașă. La Teatrul Național din București, „Pescărușul” lui Cehov se joacă din nou, de această dată, în regia lui Eugen Jebeleanu.

Ada Galeș, actriță: „Mi-e groază că s-ar putea să mai treacă ani până când o să mai am șansa să mă întâlnesc deja cu ceva care să-mi provoace atâta bucurie.”

Irina Movilă, actriță: „Vulnerabilitatea lumii naște violența ei.”

Premiera a avut loc pe 14 și 15 mai

Arkadina și Mașa. Sunt rolurile pe care Irina Movilă și Ada Galeș le interpretează în noua adaptare a piesei „Pescărușul” de Cehov, la Teatrul Național București. Premiera a avut loc pe 14 și 15 mai, iar regia este semnată de Eugen Jebeleanu.

Ada Galeș, actriță: „Cumva, cu Eugen Jebeleanu, m-am regăsit și mi-au fost validate niște căutări pe care le aveam. Nu m-am simțit nicio secundă păcălită, n-am simțit neapărat că fac teatru, ci că fac artă. Sunt mai multe planuri care vorbesc despre mai multe lucruri, nu trebuie să înțelegem totul deodată, nu trebuie să fie altceva decât e, e un spectacol expresionist, e un spectacol critic.”

Regizorul Eugen Jebeleanu a reușit să îmbine teatrul și filmul, pe aceeași scenă

Celebra piesă clasică este, de această dată, abordată într-o manieră cel puțin surprinzătoare pentru public. Timp de trei ore, regizorul Eugen Jebeleanu a reușit să îmbine teatrul și filmul, pe aceeași scenă. Este un teatru al vulnerabilităților și al frământărilor, așa cum spune chiar regizorul piesei. Un teatru care stârnește emoții puternice, îndrăzneț și provocator.

Irina Movilă, actriță: „Cei care sunt cu adevărat deschiși și vor să primească un altfel de limbaj au descoperit un om tare, care vorbește deschis, care se uită foarte atent în jurul lui, care reușește să surprindă și vulnerabilitatea și melancolia, dar și violența, poeticul ăsta dezarticulat pe care-l are lumea de astăzi și care pe mine m-a fascinat întotdeauna.”

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE