István Téglás este unul dintre cei mai apreciați actori români ai momentului, cu un parcurs artistic impecabil în teatru, dar și-n cinematografie. Cel mai recent rol al său este în noua adaptare după Cehov, Pescărușul, în regia lui Eugen Jebeleanu, la Teatrul Național din București.
De-a lungul parcursului său artistic, a urmat mereu două căi, a teatrului, dar și a cinematografiei. Ambele i-au adus nu doar aprecierea publicului, dar și cea a criticilor de specialitate.
În anul 2020, a jucat în pelicula semnată de Cristi Puiu, Malmkrog. Iar în 2019, în La Gomera, în regia lui Corneliu Porumboiu. De altfel, pentru apariția din La Gomera, István Téglás a fost distins cu Premiul Gopo 2020, pentru cel mai bun rol secundar.
”Actorul trebuie uneori să fie scos din zona sa de siguranță. Este și acest lucru parte din actul teatral”, spune el. Totodată, el crede că este important ca publicul să fie receptiv și să accepte ineditul sau curajul unui regizor de a sparge tiparele.
Cum a reacționat publicul la momentul tăcerii
“Noi avem de exemplu o piesă numită O familie fericită și ultima reprezentație a fost la Arcub, care s-a redeschis pe Lipscani, și spectaclul nostru începe cu un fel de tăcere, pentru că noi am spus ok, ce nu se face într-un spectacol? Să taci 10 minute. Și atunci noi începem cu această tăcere de 10 minute, timp în care nimeni nu știe ce se întâmplă.
Dar avem nevoie de liniștea asta pentru că ne reglează pe noi doi, care suntem în spectacol și ne reglează dinamica cu publicul. Evident că, la acea reprezentație, lumea a început să vorbească. Dar de ce nu spun ăștia nimic? Băi, dar ăștia vorbesc, că eu n-aud nimic? Ah, stai, mă, că ăsta e un dialog din-ăla fără cuvinte. Dar a fost foarte mișto. Și e nevoie de lucruri de genul ăsta, care ne scot din zona noastră de siguranță. Și eu caut acea nesiguranță”, a transmis actorul.
István Téglás este și unul dintre artiștii de o sinceritate asumată
Acesta nu s-a ferit niciodată să vorbească deschis despre nedreptățile din lumea teatrului, la fel cum nu s-a ascuns nici pe sine însuși. A vorbit mereu asumat și cu franchețe, chiar și despre frământările sale nu doar ca actor, ci și ca om.
”Eu despre tot ce mă frământă pe mine vorbesc foarte deschis, pentru că ăsta e felul meu de a dealui (a gestiona – n.red) acele lucruri și, cum fac și la teatru de multe ori, când joc niște situații de care nu am avut parte în viața mea reală, dar mi-e teamă și, trecând peste, adică scoțând din mine și vorbind despre asta, și jucând, mă ajută, efectiv, mă ajută.
La mine nu a fost o perioadă de depresie și punct. Eu dintotdeauna am târât după mine starea aia care cumva se amesteca și cu un soi de singurătate destul de ciudată pe care nu o înțelegeam. Mă simțeam destul de singur și indiferent de context. Eu și acum mă întreb de ce lucrez și fac foarte multe, iar asta mă ajută, evident, mă face să evoluez. În același timp, de foarte multe ori și chiar în perioada asta am senzația că e total degeaba totul. Dar nici nu mă mai deprimă lucrul ăsta ca pe vremuri”, a mai completat actorul.
