Un balon de spionaj chinez colectează informații deasupra Statelor Unite „chiar acum”, au dezvăluit oficiali americani, recunoscând că Pentagonul monitorizează aparatul de câteva zile. De asemenea, înalţi lideri militari americani au luat în calcul doborârea balonului spion deasupra statului Montana, dar în cele din urmă au recomandat să nu se facă acest lucru din cauza riscului potenţial de siguranţă pe care l-ar putea reprezenta resturile pentru cei de la sol.
Balonul se deplasează la o altitudine „cu mult peste traficul aerian comercial și nu reprezintă o amenințare militară sau fizică pentru persoanele de la sol”, a declarat reporterilor generalul de brigadă Patrick Ryder, purtător de cuvânt al Pentagonului, potrivit The Washington Post. Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospațială (NORAD) continuă să urmărească traseul balonului, dar oficialii nu au dorit să precizeze unde se află în prezent.
„În mod clar, intenţia acestui balon este de supraveghere”, a declarat un oficial înalt al apărării din SUA, vorbind sub protecţia anonimatului. Oficialul a spus că Washingtonul a urmărit balonul din momentul în care a intrat în spaţiul aerian al SUA, în urmă cu câteva zile, inclusiv prin observarea acestuia cu avioane militare.
Incidentul are loc înaintea vizitei lui Blinken în China
Acest incident are loc într-un moment de maximă tensiune între cele două puteri mondiale - SUA și China - și cu puțin timp înainte de vizita secretarului de stat al SUA, Antony Blinken, la Beijing, cu scopul de a stabiliza relațiile dintre cele două state.
Un oficial al serviciilor de informații americane a declarat că baloane similare au fost detectate anterior deasupra Hawaii și Guam, un teritoriu american care găzduiește importante baze militare. Înainte de a ajunge deasupra Statelor Unite, balonul a trecut peste Insulele Aleutine din Alaska și apoi pe deasupra Canadei, a declarat un alt oficial american. Cu toate acestea, nu este încă clar de unde a fost lansat inițial balonul.
Reacția Chinei despre balonul de spionaj
China a anunțat, vineri, că balonul depistat survolând spațiul aerian al Statelor Unite a fost folosit pentru cercetări meteorologice și a fost deviat de pe traiectorie din cauza vântului, în pofida suspiciunilor oficialilor americani privind acțiunile de spionaj. Descoperirea acestui aparat de zbor a deteriorat relațiile deja tensionate dintre Beijing și Washington, relatează The Associated Press.
Pentagonul a decis să nu doboare balonul, care ar fi survolat zone sensibile, deoarece ar putea răni persoanele aflate la sol.
Ministerul chinez de Externe a precizat, într-un comunicat emis vineri, că balonul este un dirijabil civil folosit preponderent pentru cercetare meteorologică. Oficialii de la Beijing au afirmat că aparatul de zbor are capacități „limitate de pilotare automată” și a deviat „mult de la traseul planificat” din cauza vântului.
„Partea chineză regretă pătrunderea neintenționată a dirijabilului în spațiul aerian al SUA din cauza forței majore", au precizat reprezentanții Ministerului chinez de Externe.
Un oficial american de rang înalt din domeniul Apărării a declarat, joi, la Pengaton că Statele Unite sunt „încrezătoare” că obiectul reperat deasupra spațiului aerian american în ultimele zile este un balon chinezesc care survola la mare altitudine pentru a survola situri sensibile în vederea colectării de informații. Una dintre zonele în care a fost depistat balonul a fost Montana, unde se află unul dintre cele trei câmpuri de silozuri pentru rachete nucleare ale SUA, la baza Malmstrom Air Force Base.
Potrivit oficialului citat anterior, SUA a evaluat că balonul are o valoare „limitată" în ceea ce privește furnizarea de informații care nu ar putea fi obținute prin alte tehnologii, cum ar fi sateliții de spionaj.