Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

PE SCURT: O selecție de cinci articole cu care merită să îți începi ziua

De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.

Expert: „România are bugetarii cel mai bine plătiți din lume”. Dar în privat, suntem printre ultimii din Europa. Cu toate acestea, am putea apela la FMI

  • Așa-zisa „ordonanță-trenuleț”, cunoscută drept ordonanța austerității, ar putea face România să apeleze chiar la FMI.
  • Ratingul de țară ar urma să fie retrogradat în luna februarie, așa cum avertizează unii experți, și am putea ajunge într-o situație similară cu cea din 2010.
  • Paradoxal, România are cele mai mari salarii din lume în domeniul public, conform economiștilor. 

Ce spun specialiștii despre salariile bugetarilor din România.

„România e printre cele mai sigure țări din lume”, potrivit Ministerului Afacerilor Interne

  • Nivelul criminalității din România este printre cele mai scăzute din lume, potrivit Ministerul Afacerilor Interne.
  • Aceste date apar și în rapoartele Departamentului de Stat al SUA, dar și în ale Comisiei Europene.
  • Documentele oficiale internaționale evidențiază progresele semnificative ale României în combaterea criminalității, confirmând statutul său de țară sigură.

Află de ce România e printre cele mai sigure țări din lume.

Ministerul de Externe de la Moscova spune că vorbitorii de rusă din Moldova sunt discriminați. La fel s-a întâmplat și înainte de invadarea Ucrainei

  • În raportul publicat pe anul 2024, Ministerul rus de Externe tratează și aspectele legate de Republica Moldova.
  • Printre cele menționate, rușii fac referire la faptul că vorbitorii de limbă rusă din Moldova ar fi discriminați.
  • Datele din raport sunt îngrijorătoare, dacă avem în vedere că aceeași retorică a precedat invadarea Ucrainei de către ruși, în februarie 2022.

Mai multe detalii despre acuzațiile de discriminare a vorbitorilor de limbă rusă din Republica Moldova.

Rusia trimite femei din închisori pentru a lupta în Ucraina, în schimbul eliberării

  • Nu doar Ucraina folosește femei în război, ci și Rusia.
  • Dacă ucrainencele ajută, în special, la pilotarea dronelor, iar unele sunt lunetiste, cele din Rusia chiar luptă pe front.
  • Din cauza carenței de personal, provocată de pierderile uriașe din războiul cu Ucraina, rușii au decis să apeleze și la femeile din închisori.

Citește despre decizia Rusiei de a trimite femei din închisori pe frontul din Ucraina.

China. Bărbatul care a ucis cu mașina 35 de persoane a fost condamnat la moarte. A fost judecat chiar în fața rudelor victimelor

  • Pedeapsă capitală primită de bărbatul care ucis 35 de oameni cu mașina, pe 11 noiembrie.
  • Chinezul Fan Weiqiu, în vârstă de 62 de ani, a fost judecat chiar în fața rudelor victimelor.
  • Tribunalul din China susține că această condamnare la moarte a fost dată pentru că a comis fapta „într-un mod extrem de josnic”, care a stârnit „îngrijorarea națională cu privire la crimele în masă.”

Mai multe detalii despre cazul bărbatului condamnat la moarte în China.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE