De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.
Donald Tusk: Rusia a planificat acte de terorism în transportul aerian din întreaga lume
- Premierul Poloniei acuză Moscova de organizarea de sabotaje și deturnări atât în Polonia, cât și dincolo de teritoriul ei.
- Donald Tusk: „Fără a intra în detalii, pot să confirm temerile fondate”.
- Polonia, stat membru UE și NATO, este unul din principalii aliați ai Ucrainei de când Rusia a declanșat invazia.
Citește mai mult despre declarațiile lui Tusk.
NATO are nevoie de mai multe arme
- Mark Rutte: Cu o Rusie agresivă la graniță, alianța militară trebuie să se gândească la război.
- Șeful NATO spune că, pentru a preveni războiul, trebuie să ne pregătim pentru el.
- Miniștrii apărării din statele membre NATO se întâlnesc cu peste 20 de omologi la Bruxelles.
Citește mai mult despre declarațiile lui Rutte.
În Georgia, opoziția pro-europeană cere în continuare să fie repetate alegerile
- Greva din Georgia continuă, susținută de studenți, bănci și afaceriști.
- La miting a participat și fosta președintă, Salome Zurabișvili, care nu recunoaște guvernul.
- Formațiunile de opoziție pro-UE susțin că au existat fraude și ingerințe rusești.
Citește mai mult despre protestele din Georgia.
Crin Antonescu, prezent la ședința coaliției
- Liderii au discutat despre buget și despre organizarea alegerilor prezidențiale.
- PSD și-ar dori să mărească pensiile la 1 septembrie. În schimb, PNL și UDMR îndeamnă la prudență.
- Guvernul vrea să acorde vouchere sociale în prima jumătate a anului, pentru a sprijini pensionarii cu venituri mici.
Citește mai mult despre întâlnirea coaliției.
Zelenski cere ca Ucraina să primească 250 de miliarde de dolari din activele rusești pentru a cumpăra arme
- UE și statele din G7 au blocat accesul Rusiei la circa 300 de miliarde de euro din rezervele sale valutare sau în aur.
- Din cele 300 de miliarde de euro, UE a înghețat active ale Băncii Centrale a Rusiei în valoare de circa 200 de miliarde.
- Cea mai mare parte a sumei e depozitată în Belgia. Restul activelor se află în SUA, Japonia, Regatul Unit și Elveția.
Citește mai mult despre cerința Ucrainei.