Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

„Pacea în Ucraina este încă departe” - Analiștii politici cred că Putin nu este dispus să facă vreo concesie

Pacea în Ucraina este încă departe, spun analiștii politici după discursul lui Vladimir Putin. În opinia lor, liderul de la Kremlin nu este dispus să facă vreo concesie.

Și ucrainenii se așteptau la o astfel de abordare din partea lui Vladimir Putin.

Care este planul Rusiei

La Kiev, condițiile pentru un armistițiu despre care a pomenit Vladimir Putin nu au uimit.

Sorin Ioniță, președinte Expert Forum: Aici, în general, mediile guvernamentale la Kiev sunt foarte precaute, ca și opinia publică în general. Ce vor ei este o secvență, rușii - Kremlinul, de tipul încetare a focului, dar după aceea alegeri și după aceea o pace generalizată negociată. Ceea ce e nu numai că e inacceptabil pentru ucraineni, dar este și perfect nefezabil.

Ermina Strutinschi, expert în securitate: Deocamdată, reacțiile sunt, din ce aud de la colegii mei și de la omul simplu de pe stradă, că „am mai trăit prin asta, ne descurcăm, nu ia nimeni decizii pentru noi”. Practic, mesajul ar fi că o dorință de pace nu vine nici din partea lui Putin, nici din partea Statelor Unite, nici din partea Ucrainei. Trebuie să fie un cumul de interese.

„Putin se joacă cu mintea lui Trump”

Și în țară, experții spun la unison că Rusia nu pare dispusă la concesii.

Cristian Hrițuc analist politic: Putin se joacă cu mintea lui Trump. Și putem vedea asta pentru că de fiecare dată el vine și reiterează obiectivele lui. Ucraina să își reducă armata, Ucraina să rămână neutră, denazificarea Ucrainei. Adică, mai pe scurt, „hai să plece Zelenski acasă”.

Din declarațiile lui Vladimir Putin, analiștii întrevăd și alte pericole.

Col. (R) Ion Petrecu, analist militar: Mai este un pericol pe care l-a spus Putin. El vrea crearea pe teritoriul ucrainean, de-a lungul graniței ruso-ucraiene, a unei noi zone de securitate. Ceea ce înseamnă că, pe lângă teritoriile pe care deja le stăpânește în oblasturile cunoscute, unele în porporție de 60 la sută, altul în proporție de 90 la sută - mă refer la Lugansk, să mai fie o zonă suplimentară pe care nu a numit-o. Dar, sub pretextul securității și al prevenirii repetării unor atacuri ale armatei ucraiene, să mai ia o halcă din Ucraina de est.

„Putin a explicat că nu are niciun interes să meargă înainte pe planul de pace propus de americani”

Prof. univ. Sergiu Mișcoiu, director Centrul de Cooperări Internaționale UBB Cluj-Napoca: Putin a explicat că nu are niciun interes să meargă înainte pe planul de pace propus de americani și că, între timp, va lovi cu tot ceea ce poate lovi Ucraina pentru a fi într-o poziție de forță și mai importantă la momentul la care va dori în sfârșit să negocieze ceva în termeni mult mai apropiați de cei ai Moscovei, decât cei ai Washington-ului. Pacea este încă departe, cred.

Vladimir Putin este de acord cu un armistițiu între Rusia și Ucraina, dar cu condiții

Vladimir Putin este dispus să accepte un armistițiu de 30 de zile în războiul cu Ucraina. Liderul de la Kremlin a spus însă că are o serie de condiții.

„Suntem de acord cu propunerea de încetare a focului pentru încetarea ostilităților, dar pornim de la faptul că această încetare a focului ar trebui să conducă la o pace durabilă și ar trebui să elimine cauzele profunde ale acestei crize”, spune Putin.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE