Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

News Alert. Vladimir Putin este de acord cu un armistițiu între Rusia și Ucraina, dar cu condiții

Vladimir Putin este dispus să accepte un armistițiu de 30 de zile în războiul cu Ucraina. Liderul de la Kremlin a spus însă că are o serie de condiții.

„Suntem de acord cu propunerea de încetare a focului pentru încetarea ostilităților, dar pornim de la faptul că această încetare a focului ar trebui să conducă la o pace durabilă și ar trebui să elimine cauzele profunde ale acestei crize”, spune Putin.

Putin a făcut aceste declarații în timpul unei conferințe în regiunea Kursk, unde a afirmat că situația este „pe deplin sub controlul nostru”.

El a susținut că forțele ucrainene și-au pierdut capacitatea de control asupra frontului și că echipamentele militare au fost abandonate. În acest context, liderul de la Kremlin a afirmat că o încetare a focului ar fi benefică pentru ambele părți, dar există detalii care trebuie luate în considerare.

Președintele rus i-a ”mulţumit”, în această conferinţă de presă comună cu omologul său belarus Alekandr Lukaşenko, ”preşedintelui Statelor Unite pentru atenţia acordată acestui conflict”.

O oprire a luptelor trebuie să conducă la o pace durabilă”, a adăugat el, evocând propunerea unui armistiţiu temporar, pe o perioadă de 30 de zile, prezentată de către Washington în urma unor negocieri cu Kievul la Jeddah, în Arabia Saudită.

Putin a ridicat mai multe întrebări legate de un posibil acord de încetare a focului, în special în ceea ce privește implementarea și respectarea acestuia.

Dacă am înceta ostilitățile... ce ar însemna asta?”, a întrebat președintele rus, exprimând îngrijorări privind securitatea regiunii Kursk și a altor teritorii. De asemenea, el a pus la îndoială cine ar avea autoritatea de a ordona oprirea luptelor și cine ar decide dacă un eventual acord a fost încălcat pe o linie de front de aproximativ 2000 km.

Liderul de la Kiev a subliniat că orice încetare a focului trebuie să fie bine analizată de ambele părți și că negocierile cu partenerii internaționali, inclusiv cu Statele Unite, sunt esențiale.

Trebuie să negociem cu colegii și partenerii noștri americani”, a spus liderul rus, sugerând că ar putea avea o conversație telefonică cu fostul președinte american Donald Trump pentru a discuta despre soluțiile diplomatice posibile.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE