Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

P. Diddy îi plătește lui Sting 5.000 de dolari pe zi. Rapperul nu ar fi cerut la timp dreptul să folosească piesa ”Every Breath You Take”

Rapperul american P. Diddy a dezvăluit că îi plătește lui Sting 5.000 de dolari pe zi, pentru că a "împrumutat”, în urmă cu 26 de ani, un fragment din celebra piesă ”Every Breath You Take” a trupei The Police pe care a folosit-o pentru hit-ul "I'll be missing you".

Diddy a postat pe Twitter un interviu cu Sting în care fostul solist al trupei The Police spunea că rapperul trebuie să-i plătească 2.000 de dolari pe zi pentru că i-ar fi folosit piesa fără drepturi.

”Sunt de fapt 5.000 de dolari și-l iubesc pe Sting”, a comentat Diddy.

Sting a precizat că rapperul i-a cerut permisiunea să folosească fragmentul împrumutat, abia după ce a lansat piesa ”I'll be missing you” în 1997.

Starul britanic a mai spus că nu are resentimente faţă de P.Diddy şi că el şi rapperul american sunt "prieteni foarte buni acum".

"A fost o versiune frumoasă a acelui cântec", a adăugat el.

Probabil, un procent important din suma zilnică de 5.000 de dolari plătită de P.Diddy ajunge la Universal Music Publishing, care a cumpărat anul trecut cântecul "Every Breath You Take" alături de majoritatea pieselor din catalogul muzical al lui Sting în urma unei tranzacţii estimate la aproximativ 350 de milioane de dolari. Deşi termenii acordului nu au fost dezvăluiţi, se pare că Sting a păstrat cel puţin o parte din drepturile de publishing şi de compozitor asociate acestui cântec şi catalogului său muzical, transmite Agerpres.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE