Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ordonanța privind comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale, adoptată tacit de Senat

Senatorii au adoptat tacit, luni, proiectul legislativ referitor la ordonanța de urgență prin care alegerile europarlamentare și cele locale să aibă loc în aceeași zi - duminică, 9 iunie 2024.

Proiectul prevede că la alegerile din 9 iunie, o persoană are posibilitatea de a candida, în același timp, pentru Parlamentul European, precme și la funcția de consilier local, de consilier judeţean, de primar sau de preşedinte al Consiliului judeţean, conform Legii nr. 115/2015.

”Având în vedere gradul ridicat de complexitate al operaţiunilor subsumate organizării alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale, extinderea perioadei electorale aferentă acestei categorii de scrutin astfel încât să înceapă în acelaşi termen cu cel prevăzut la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European este de natură a asigura buna îndeplinire a atribuţiilor care revin entităţilor publice implicate. (...) Precizăm că măsurile propuse prin prezentul proiect de act normativ nu sunt de natură a afecta drepturile electorale în înţelesul stabilit de jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, (...) respectiv, Codul de bune practici în materie electorală, şi nici nu îngreunează organizarea şi desfăşurarea alegerilor”, se explică în expunerea de motive, citată de Agerpres.

USR contestă adoptarea tacită a OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare şi locale

Senatorul Radu Mihail, liderul grupului USR, a declarat că adoptarea tacită a acestui proiect legislativ reprezintă un ”atentat” la democrația din România.

”Faptul că trece tacit este un atentat la democraţia din România. Să ai Camera superioară a Parlamentului care îşi declină responsabilitatea în a dezbate şi a vota legislaţie electorală şi lasă Guvernului să facă ce vrea în materie electorală cu trei luni înainte de alegeri este o responsabilitate pe care v-o asumaţi, pentru că daţi cu piciorul la soclul democraţiei. Vă atrag atenţia că această iniţiativă trece tacit nerespectându-se nimic din ceea ce este constituţional şi vă atrag atenţia că este repetată această intenţie de a scoate Senatul din circuitul legislativ pe subiectul alegerilor din România”, a afirmat Radu Mihail, în plen, conform sursei citate.

Proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr.21/2024 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 a fost transmis Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Calendarul alegerilor din 2024

Calendarul alegerilor din România în 2024 a fost stabilit de coaliția PSD-PNL. 2024 este primul an în care toate alegerile au loc în același an.

  • 9 iunie 2024 - alegeri locale și alegeri europarlamentare;
  • 15 și 29 septembrie 2024 - alegeri prezidențiale (surse);
  • 8 decembrie 2024 - alegeri parlamentare.

Partidele au depus până pe 10 aprilie listele cu candidații la alegerile europarlamentare 2024.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE