Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Oligarhul Ilan Șor, condamnat definitiv la 15 ani de închisoare în dosarul fraudei bancare din Republica Moldova

Ilan Şor, deputatul fugar din Republica Moldova, a fost condamnat la 15 ani de închisoare cu executare. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Chişinău este definitivă, relatează presa din Republica Moldova, citată de Agerpres.

Instanța a stabilit să fie plasate sub sechestru bunurile lui Ilan Șor, în valoare de peste cinci miliarde de lei. Acestea urmează să fie confiscate, notează publicația Jurnal.md.

Maia Sandu, despre condamnarea lui Ilan Șor. ”Doar aşa justiţia îşi poate căpăta legitimitatea”

''Şor va sta 15 ani la puşcărie pentru furtul miliardului şi averea lui va fi confiscată. Acest lucru a fost decis astăzi de Curtea de Apel. Acest lucru a fost cerut de noi pentru a se face dreptate poporului. Acest lucru a fost cerut de cetăţeni - ca cei care fură să întoarcă banii, iar legea să fie pusă în capul mesei. Doar aşa justiţia îşi poate căpăta legitimitatea, prin decizii legale care pedepsesc hoţii şi fac dreptate'', a scris Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, pe Facebook.

Reacția lui Ilan Șor după ce a fost condamnat. ”A fost luată o decizie ilegală

Potrivit Jurnal.md, deputatul fugar lan Şor a venit cu o reacţie pe Facebook, la scurt timp după ce anunţarea deciziei Curţii de Apel Chişinău.

”Aceşti trei judecători vor ajunge după gratii destul de curând. Vreau ca aceşti judecători după ce vor vedea acest video să fie la curent că eu şi susţinătorii mei cu siguranţă nu vom uita cum, sub presing, a fost luată o decizie ilegală şi fără precedent, cu încălcarea tuturor procedurilor şi normelor”, a spus Ilan Şor într-un clip video, în care s-a filmat vorbind în rusă.

Deputatul a mai precizat că nu vrea să se predea autorităţilor.

”Această decizie este o răzbunarea pentru mişcarea protestatară pe care, nu-mi este ruşine să recunosc, o dirijez eu şi partidul meu (ŞOR, n.e.). Este o răzbunare pentru faptul că noi luptăm pentru o viaţă bună. N-o să mă oprească nicio hotărâre, o să merg până la capăt”, a mai spus Ilan Şor.

Ilan Şor a părăsit Republica Moldova în 2019

Ilan Şor fusese condamnat de o instanţă de fond la șapte ani şi jumătate de închisoare în dosarul jafului din sistemul bancar. Până în prezent, deputatul moldovean s-a aflat în libertate până la pronunţarea unei decizii finale în acest caz.

Dosarul lui Şor s-a aflat pe rol la Curtea de Apel Cahul din septembrie 2018, fiind amânate zeci de şedinţe de judecată. În august 2021, Curtea Supremă de Justiţie a emis o încheiere irevocabilă, prin care dosarul lui Ilan Şor a fost strămutat la Curtea de Apel Chişinău, de la Curtea de Apel Cahul. Totodată, a fost menţinută măsura preventivă - arestul în privinţa lui Ilan Şor şi anunţarea în căutare.

Deşi nu a recunoscut oficial, Ilan Şor, deputat din 24 februarie 2019, ar fi părăsit Republica Moldova în iunie 2019, după ce Partidul Democrat a cedat guvernarea.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE