Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Cazurile Covid, în creștere. Medic: „Nu vreau să mă gândesc ce se va întâmpla la deschiderea școlilor.”

Noua variantă a virusului Covid este mai severă cu copiii, decât au fost versiunile precedente, a declarat la Euronews, cercetătorul Octavian Jurma. Acesta spune că dacă trendul se menține, putem ajunge la 20.000 de cazuri zilnice, la jumătatea lunii august. Medicul recomandă în această perioadă purtarea măștii în spațiile închise pentru a evita infectarea.

La jumătatea lunii august putem depăși 20.000 de cazuri

„În următoarele două săptămâni, în cel mai optimist scenariu înseamnă că vom depăși 20.000 de cazuri la jumătatea lunii august și mai grav este că am putea avea 10.000 de spitalizări în fiecare zi. Este o tulpină mai severă cu copiii, decât au fost oricare dintre versiunile precedente de până acum. Acest val spitalizează proporțional mai mulți copii în raport cu adulții, decât orice alt val de până acum. În București una din cinci persoane din spital este minoră și suntem în vacanță. Nu vreau să mă gândesc ce se va întâmpla la deschiderea școlilor”, a mai spus Jurma.

Canicula favorizează transmiterea

Medicul a mai explicat că ne putem proteja dacă purtăm masca în spațiile închise.

„Această caniculă favorizează transmiterea, obligă oamenii să stea în spațiile închise, în care dacă aerul condiționat nu este și filtrat nu face decât să răspândească virusul”, a conchis Octavian Jurma, la Euronews România.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE