Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Nouă alianță a stângii în Parlamentul European. Construcția politică vrea să se extindă spre Europa Centrală și de Est

Partidul Stânga Europeană, care reunește populiști, comuniști și eurosceptici, se împarte în două blocuri politice. O nouă Alianță Europeană a Stângii este pe cale să fie înființată, cu scopul de a atrage formațiuni din Europa Centrală și de Est care nu se simt confortabile să stea la aceeași masa cu comuniștii. Problemele sociale, ecologismul și feminismul vor fi direcțiile principale ale noii alianțe. 

Un nou partid european este pe cale de a se naște. Șapte partide europene de stânga, printre care La France Insoumise ( Franța Nesupusă n.r.), Podemos din Spania, Blocul de stânga din Portugalia, mai multe partide nordice și Razem din Polonia, au depus documentele pentru crearea Alianței Stângii Europene.

În așteptarea aprobării, copreședintele noii alianțe europene de stânga, europarlamentara Catarina Martins, spune că platforma a fost concepută încă din 2018. 

Catarina Martins, europarlamentar, Portugalia: „Există o nouă stângă, cu preocupări uriașe, preocupări sociale, cu privire la muncă, democrație, mediu, egalitate și libertăți. Și această stânga își găsește calea.” 

Extinderea spre Europa de Est

Noua alianța dorește să se extindă spre estul Europei, în timp ce va încerca să îi coopteze pe cei care nu se simt confortabili să stea la masa cu micile partide comuniste din stânga europeană, deja existentă.

Catarina Martins, europarlamenatară, Portugalia: „Începem deja să ne extindem spre est, nu-i așa? Cu alte cuvinte, partidelor care au fost în alianța ”Acum poporul!” în 2018 li se alătură aici și Razem din Polonia, și credem că acest lucru este important. Dar există și alte partide cu care am fost în dialog tot timpul și care au fost pe aceeași platformă politică pentru aceste alegeri. Și există și alte partide progresiste care doresc să facă această călătorie împreună.”

Președintele Partidului Stânga Europeană, reprezentant al comuniștilor austrieci, spune că vrea să colaboreze cu noua alianță. 

Walter Baier, președintele Partidului Stânga Europeană: „Au un congres al partidului unde vor decide. Și sunt foarte nerăbdător să văd că vor rămâne cu Partidul Stângii Europene. Și același lucru se aplică și cu celelalte. Adică, este un joc cu sumă zero și, nu vreau să intru în acest joc. Acestea sunt aici și acestea sunt acolo pentru că, până la urmă, vrem să cooperăm cu aceste partide. Vrem să cooperăm și cu noul partid, atunci când acesta va exista.”

Nașterea Alianței Europene a Stângii nu va schimba dinamica din interiorul Parlamentului European, în care ambele formațiuni vor coexista și vor colabora în cadrul grupului mare al stângii. 

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE