Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Noi resturi de rachete descoperite pe fundul unui lac din Republica Moldova

Noi resturi de rachete au fost descoperite în Republica Moldova. Fragmentele au fost descoperite într-un lac, la marginea unui sat situat la mai puțin de 100 de kilometri de granița cu Ucraina.

Autoritățile moldovene nu exclud ca pe fundul lacului să se afle focosul neexplodat al rachetei, așa că au luat măsuri speciale de protecție.

Astfel, zona lacului Hârbovăț a fost securizată, fiind interzis accesul oricărei persoane.

Dispozitive de poliţie, împreună cu efective de carabineri, ale poliţiei de frontieră şi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au fost desfăşurate la faţa locului pentru a asigura paza perimetrului.

Geniștii vor interveni după ce va fi golită toată apa din lac, a anunțat Ministerul Afacerilor de Interne de la Chișinău.

Fragmente de rachete au fost descoperite zilele trecute pe teritoriul Republicii Moldova, în regiunea transnistreană. S-a întâmplat după atacul de luni al rușilor asupra regiunii Odesa.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE