Unii dintre susținătorii lui Donald Trump fac afirmații false, potrivit cărora Kamala Harris nu este eligibilă pentru a candida la președinție. Aceste afirmații se înscriu în aceeași categorie cu cele făcute de Trump despre Barak Obama, în trecut. De altfel, istoria ne arată că Trump este promotorul mai multor conspirații.
Niște susținători ai lui Donald Trump o consideră pe Kamala Harris neeligibilă
Cei care au făcut aceste afirmații depre Kamala Harris sunt un grup cunoscut sub numele de Federația Națională a Adunărilor Republicane, care a lansat acțiuni, de mai mult timp, pentru a „delegitima” candidatura lui Harris, pe baza faptului că părinții ei nu erau cetățeni americani la momentul nașterii ei.
Acest grup, intitulat Federația Națională a Adunărilor Republicane, a adoptat această teorie și a amintit de cazul lui Dred Scott, din 1857, în care Curtea Supremă a constatat că oamenii care fuseseră sclavi nu erau cetățeni ai SUA și, prin urmare, nu aveau dreptul la protecții constituționale.
„Mai multe state, candidați și partide politice majore au ignorat această calificare prezidențială fundamentală, inclusiv candidații Nikki Haley, Vivek Ramaswamy și Kamala Harris, ai căror părinți nu erau cetățeni americani la momentul nașterii lor”, a fost argumentul Federației, potrivit Euronews.
Însă nu există nicio perspectivă realistă ca Harris să fie neeligibilă din cauza acestui argument juridic, care se bazează pe o interpretare „extrem de neortodoxă” a clauzei „cetățean născut natural”, din primul amendament al Constituției SUA: „Nicio persoană, cu excepția unui cetățean născut natural sau a unui cetățean al Statelor Unite, în momentul adoptării prezentei constituții, nu va fi eligibil pentru funcția de președinte. Nicio persoană nu va fi eligibilă pentru această funcție, dacă nu va fi împlinit vârsta de 35 de ani și nu a fost rezident în Statele Unite timp de 14 ani”.
Însă Harris îndeplinește acest standard, în toate privințele, chiar dacă este născută din mamă indiană și tată jamaican. Cu toate acestea, Trump și alții au început să ridice probleme false cu privire la identitatea ei. De exemplu, Trump a susținut, în mod fals, că ea „devenise neagră” după ce se presupunea că „s-a prefăcut” că este indiancă. În plus, el și alți republicani îi pronunță greșit numele, în mod repetat și intenționat și subliniază că „nu are un background europeano-american”.
Precedentul Trump - Obama
În anii 2010, cu mult înainte să candideze la președinție, Trump a devenit cel mai mare exponent al unei teorii nefondate, conform căreia Barack Obama s-a născut în Kenya, ceea ce înseamnă că nu putea candida la președinție, în temeiul „clauzei cetățeanului natural”.
Afirmația conform căreia Obama s-a născut în Kenya, nu în SUA, s-a răspândit în mass-media de dreapta și printre activiști cu mult înainte ca Trump și alții să pună această problemă. Așa-numiții „naturali” au susținut că președintele a ascuns adevărul și că trebuie să ofere dovezi concrete despre locul său de naștere, pentru a fi acceptat ca și candidat legitim.
Acest lucru a fost adesea combinat cu o afirmație falsă că Obama era „în secret, musulman”, o noțiune care s-a bazat pe al doilea său prenume, Hussein, și pe o imagine cu el vizitând Kenya în 2006. În realitate, Obama și-a prezentat certificatul de naștere, iar cetățenia sa nu a fost niciodată pusă la îndoială de nimeni. Trump, însă, a continuat să susțină același lucru câțiva ani.
În 2011, Obama și-a folosit apariția la o cină anuală a Asociației Corespondenților de la Casa Albă pentru a-l ridiculiza pe Trump pentru obsesia lui față de această „teorie a nașterii”, în timp ce Trump însuși se afla în public.
În lumina urii personale explicite și continue a lui Trump față de Obama, acest incident este adesea considerat un moment decisiv care l-a încurajat pe Trump să candideze la președinție, după mai muți ani în care a luat în considerare acest lucru.
Rivalul electoral din 2008 al lui Obama, John McCain, a fost, de asemenea, subiectul unor întrebări cu privire la eligibilitatea sa, deoarece nu s-a născut în SUA, ci în Zona Canalului Panama, aflat atunci sub controlul SUA. În cazul său, discuția nu s-a învârtit în jurul unei teorii de discreditare, cu tentă xenofobă și anti-musulmană, ci a fost o dezbatere asupra probabilității ca acea „clauză a cetățeanului născut natural” să se fi aplicat persoanelor născute în acea zonă la momentul nașterii lui McCain, deoarece zona se afla sub jurisdicția SUA la acea vreme.
Însă, spre deosebire de Obama, care a trebuit să suporte teoriile conspirației despre biografia sa de-a lungul președinției sale, a devenit rapid clar că nu există nicio dorință de a-l face pe McCain să nu mai participe la scrutin, din cauza unui aspect tehnic, sau de a-i pune identitatea în discuție.
Cine este Kamala Harris
Kamala Harris este prima femeie vicepreședinte din istoria Stetelor Unite ale Americii. Înainte de a-și anunța candidatura, un sondaj arăta că 79% dintre democrați o vedeau deja drept potențială înlocuitoare a lui Biden în cursa pentru Casa Albă.
Kamala Harris s-a născut în Auckland, California. Mama ei este indiancă, iar tatăl, un emigrant din Jamaica.
Kamala Harris a studiat dreptul la Universitatea Hastings, a activat în domeniu și a fost numită procuror general al statului California. Astfel, Kamala Harris a devenit prima femeie și prima persoană de culoare care a ocupat această funcție importantă în cel mai populat stat al SUA.
După ce a intrat în politică, dar mai ales după ce a fost numită vicepreședinte al SUA, Harris a pledat pentru egalitatea de șanse, indiferent de gen, rasă sau religie. În 2019, Harris a avut o tentativă de a intra în cursa pentru Casa Albă. Ea s-a retras în timpul alegerilor primare și, până la urmă, Joe Biden a fost cel care a candidat și a învins în alegeri.
Analiștii au lăudat decizia lui Biden de a-i oferi Kamalei funcția de vicepreședinte. În ciuda replicilor de până la scrutin, cei doi au făcut echipă bună, iar atunci când unii democrați s-au arătat îngrijorați că Biden ar putea pierde în fața lui Donald Trump, Kamala Harris nu a avut îndoieli: "Un lucru știm sigur despre președintele nostru, el este un luptător. Eu și președintele Biden luptăm pentru poporul american. Donald Trump nu o face."
Deși săptămâni la rând a refuzat să se retragă din cursa pentru Casa Albă, Joe Biden a spus, într-un interviu recent, că Harris ar putea fi președintele SUA: "Ea nu este doar un vicepreședinte minunat. Ea ar putea fi președintele Statelor Unite".
Cu Harris la Casa Albă, Statele Unite ale Americii vor rămâne printre cei mai importanți susținători ai Kievului.
Kamala Harris: "Rusia și-a permis o greșeală strategică. Acțiunile lor agresive și neprovocate în Ucraina au dus la un eșec strategic, au dus la o situație în care aura și mitul armatei ruse au fost risipite".
Kamala Harris este un politician bogat, după cum notează presa din SUA. Averea ei este estimată la câteva miliarde de dolari. Harris deține mai multe case în Los Angeles, Washington DC și San Francisco.
Ea este căsătorită cu avocatul Doug Emhoff și nu are copii.