Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Nicolae Ciucă, „viral” cu o declarație făcută în emisiunea lui Măruță. „Nu s-a prins toată lumea de ironie, de tâlcul răspunsului”

Nicolae Ciucă a fost protagonistul unui unui moment delicat, în cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță. Întrebat care ar fi calitățile pe care le are Marcel Ciolacu și pe care el nu le are, președintele PNL a spus: „onoare, respect şi predictibilitate”.

Întrebat din nou dacă a înțeles întrebarea, Ciucă a fost sigur: „Am înţeles foarte bine”.

Nicolae Ciucă, declarație bizară într-o emisiune

La scurt timp după acel episod, din cauza 'valurilor' pe care le-a stârnit declarația lui, Ciucă a considerat oportun să dea explicații.

„Câteva lucruri de la emisiunea lui Cătălin Măruță, căruia îi mulțumesc pentru invitație și alături de care m-am simțit excelent:

1. N-am încercat sosul iute! Și aș fi avut ocazia să văd cât de 'hot' e să nu dezvălui întrebările. Data viitoare, să fie direct cel mai iute!

2. Nu s-a prins toată lumea de ironie, de tâlcul răspunsului, cum se spune pe la noi. Am crezut că e clar că era o glumă, dar dacă n-a fost destul de 'picantă', o explic acum: onoarea, respectul și predictibilitatea sunt tocmai condimentele care lipsesc din rețeta lui Marcel Ciolacu!”, a scris Ciucă pe Facebook.

Nicolae Ciucă este candidatul PNL pentru președinția României, însă controversele în care a fost protagonist în ultima vreme l-ar fi făcut să piardă din procentele electorale, conform ultimelor sondaje.

De altfel, o explicație mai detaliată a oferit și analistul politic Cristian Pîrvulescu, în direct la Euronews. El a precizat cât de mult pot să conteze unele gafe sau simpole declarații care sunt nepotrivite.

Ciucă a mai fost întrebat ce titlu ar alege pentru un film despre viaţa sa, între „Noi, cei din linia întâi”, „Toţi oamenii preşedintelui” şi „Candidatul altora”. Răspunsul lui Ciucă a fost foarte sigur și de aceastăd ată: „Noi, cei din linia întâi. Este veritabil românesc”.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE