Veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor trebuie folosite pentru reconstrucţia Ucrainei, nu pentru înarmarea acestei ţări, a declarat joi cancelarul austriac Karl Nehammer, după ce şeful diplomaţiei europene Josep Borrell propus ca 90% din aceste venituri să fie folosite pentru achiziţia de arme destinate Ucrainei, relatează agenţia DPA.
Adresându-se presei înaintea summitului UE, Karl Nehammer a spus că în cazul unor ţări neutre, cum este Austria, acestea au nevoie să primească asigurări că dacă susţin preluarea veniturilor rezultate din activele ruseşti aceşti bani "nu vor fi cheltuiţi pe arme şi muniţii".
"Discuţia iniţială a fost că trebuie investiţi în reconstrucţia Ucrainei", a amintit cancelarul austriac. "Mie aceasta mi se pare o sugestie rezonabilă", a precizat Nehammer.
În urma sancţiunilor impuse după lansarea invaziei asupra Ucrainei, statele blocului comunitar împreună cu cele din G7 au blocat accesul Rusiei la circa 300 de miliarde de euro din rezervele sale valutare sau în aur. Din această sumă, UE a îngheţat active ale Băncii Centrale ruse în valoare de circa 190 de miliarde de euro, cea mai mare parte a acestei sume fiind depozitată în Belgia sub forma de titluri de valoare şi sume cash, iar casa de compensare Euroclear se ocupă de gestionarea acestor active.
Conform planului sugerat de Borrell şi care este discutat la summitul european de joi şi vineri, 90% veniturile produse de aceste active ruseşti îngheţate, cum ar fi dobânzile, ar urma să fie transferate Facilităţii Europene pentru Pace (EPF), un fond extrabugetar constituit din contribuţii ale statelor UE şi prin care se oferă asistenţă militară statelor terţe, dar care a fost folosit în principal pentru înarmarea Ucrainei. Diferenţa de 10% ar urma să fie folosită pentru proiecte destinate industriei militare ucrainene. Şeful diplomaţiei UE a estimat la circa 3 miliarde de euro anual veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate.
Rusia critică propunerea lui Borrell
Rusia a calificat miercuri drept "furt şi banditism" propunerea lui Borrell, care, dacă va fi implementată, mai afirmă Moscova, va conduce la zeci de ani de procese şi la subminarea reputaţiei UE de apărător de încredere al proprietăţii şi de loc sigur pentru investiţii.
Alţi politicieni europeni, precum preşedintele lituanian Gitanas Nauseda, cer confiscarea directă a activelor ruseşti îngheţate în Occident şi folosirea acestora atât pentru reconstrucţia Ucrainei, cât şi pentru achiziţia de arme şi muniţii destinate acesteia. "Salutăm prima propunere asupra veniturilor generate de activele imobilizate. Dar discutăm de asemenea despre activele imobilizate. Şi cred că acestea ar trebui să contribuie nu doar la reconstrucţia Ucrainei, ci şi la nevoile de apărare ale Ucrainei", a spus Nauseda la sosirea la summitul european.
Însă o asemenea măsură, cerută de asemenea de Kiev, pare cel puţin deocamdată dificilă, existând numeroase obstacole de natură juridică, geopolitică şi financiară, cum ar fi de pildă riscul de a tulbura pieţele financiare internaţionale şi de slăbire a monedei euro, plus că Moscova a ameninţat cu represalii dacă va fi pusă în practică.