Finlanda va fi, începând de marți, al 31-lea membru al NATO, iar steagul finlandez va fi ridicat pentru prima dată la sediul organizaţiei. Accesul Finlandei vine ca urmare a faptului că țara a cerut aderarea în urma războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. De-a lungul timpului Alianța Nord-Atlantică s-a extins în mod constant, însă totul a început la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Nașterea Alianței Nord-Atlantice
Alianța Nord-Atlantică, sau NATO, a luat naștere la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în contextul în care Statele Unite și Uniunea Sovietică reprezentau principalele superputeri din sistemul internațional. La sfârșitul conflagrației cea mai mare parte a Europei se afla în ruine. Europa de Est intră în sfera de influență a Uniunii Sovietice, ca urmare a ocupației statelor respective de către forțele militare ale Armatei Roșii. Germania este și ea divizată între puterile învingătoare, la fel și capitala Berlin. Teama expansiunii comunismului în Europa de Vest îi împinge pe americani, britanici și francezi să își unească zona de ocupație din vestul Germaniei – ceea ce va deveni mai târziu Germania de Vest. Mai mult decât atât, Statele Unite decid să ofere Europei un ajutor financiar considerabil – Planul Marshall – pentru a ajuta la reconstrucția continentului devastat de război. La Washington exista de asemenea teama că statele europene, aflate în ruine, vor devenit o țintă ușoară pentru ideologia comunistă, prin urmare acestea trebuiau ajutate să își relanseze economiile.
Tensiunile tot mai mari dintre Statele Unite și Uniunea Sovietică vor culmina cu blocada Berlinului – decizia lui Stalin de a bloca accesul rutier și feroviar către Berlinul de Vest, aflat sub controlul Statelor Unite, al Marii Britanii și al Franței (Berlinul se afla în partea de est a Germaniei, zonă ocupată de sovietici). Acest eveniment, coroborat cu altele (de pildă „Telegrama Lungă” a lui George F. Kennan) vor determina Marea Britanie, Canada și Statele Unite să negocieze formarea unei alianțe defensive.
Pe 4 aprilie 1949, doisprezece state (Statele Unite, Marea Britanie, Belgia, Canada, Danemarca, Franța, Islanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia și Portugalia) vor semna Tratatul de la Washington care va pune bazele NATO – o alianță politico – militară în centrul căreia se află Articolul 5 care asigură apărarea colectivă a statelor membre.
Articolul 5 al NATO
Articolul 5 al NATO reprezintă piatra de temelie a alianței. Potrivit acestuia:
Un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor, în consecință, părțile sunt de acord că, dacă are loc asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la auto-apărare individuală sau colectivă, recunoscut prin Articolul 51 din Carta Națiunilor Unite, va sprijini Partea sau Părțile atacate prin efectuarea imediată, individual sau de comun acord cu celelalte Părți, a oricărei acțiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forței armate, pentru restabilirea și menținerea securității zonei nord-atlantice
De-a lungul istoriei, Articolul 5 a fost activat o singură dată, după atentatele de la 11 septembrie 2001 împotriva Statelor Unite.
Extinderea NATO
NATO a trecut, de-a lungul timpului, prin numeroase valuri de extindere. În 1952, Grecia, care ieșise dintr-un război civil și Turcia vor adera la NATO. În același an, alianța creează funcția de Secretar General, iar primul care ocupă această funcție va fi generalul britanic Hastings Ismay. Ulterior funcția va fi ocupată de figuri din zona civilă. Secretarul General va deveni cel mai înalt reprezentant al Alianței. Cartierul general al NATO se mută de la Londra, la Paris și în final va fi stabilit la Bruxelles.
În 1982, Spania se alătură NATO după moartea conducătorului fascist Francisco Franco. După reunificarea Germaniei în 1990 și negocieri lungi, conducătorul sovietic, Mihail Gorbaciov va cădea de acord ca Germania să facă parte din NATO. La câteva luni distanță, Pactul de la Varșovia, alianța creată de Uniunea Sovietică în 1955 ca răspuns la NATO, se dizolvă. Fostele state est europene, aflate cândva în sfera de influență a Uniunii Sovietice vor dori acum să se alăture și ele NATO. Primele care vor reuși lucrul acesta vor fi Cehia, Polonia și Ungaria. Acestea vor adera la NATO în 12 martie 1999.
În 2004 are loc o nouă extindere a NATO. De data aceasta la Alianță vor adera România, Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia și Slovenia. În 2008, după summitul NATO de la București, Rusia dă semne că nu va tolera o extindere a NATO în rândul statelor care s-au desprins din Uniunea Sovietică și invadează Georgia, stat care își dorea să facă parte din NATO. În 2009, Croația și Albania se alătură Alianței Nord-Atlantice, iar în 2017 este rândul Muntenegrului. Macedonia de Nord se va alătura și ea NATO în 2020, iar în 4 aprilie 2023, la exact 74 de ani de la crearea NATO, Finlanda va deveni al 31-lea membru al Alianței.
Aderarea la NATO
Iată care sunt etapele pentru un stat care dorește să adere la NATO:
