Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

NATO cere Rusiei să retragă soldații nord-coreeni. Mark Rutte a confirmat prezența militarilor în regiunea Kursk

Șeful NATO a confirmat prezența soldaților nord-coreeni în regiunea rusă Kursk. El a precizat că această acțiune reprezintă o escaldare fără precedent a războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

Mark Rutte a cerut Moscovei să înceteze imediat aceste acțiuni. El a adăugat însă că desfășurarea militarilor nord-coreeni indică disperarea lui Putin.

”Pot confirma astăzi că trupele nord-coreene au fost trimise în Rusia și că unități militare nord-coreene au fost desfășurate în regiunea Kursk.

Trimiterea trupelor nord-coreene reprezintă în primul rând o escaladare semnificativă a implicării continue a Republicii Nord-Coreene în războiul ilegal al Rusiei, în al doilea rând o nouă încălcare a rezoluțiilor Consiliului de Securitate al ONU, și în al treilea rând o extindere periculoasă a războiului Rusiei.

NATO cere Rusiei și Republicii Populare Nord-Coreene să înceteze imediat aceste acțiuni.

Desfășurarea trupelor nord-coreene în Kursk este, de asemenea, un semn al disperării crescânde a lui Putin. Peste 600.000 de soldați ruși au fost uciși sau răniți în războiul lui Putin și nu poate susține atacul asupra Ucrainei fără sprijin extern.

Aceasta se întâmplă pentru că ucrainenii luptă cu curaj, rezistență și ingeniozitate. Aliații NATO vor continua să sprijine o Ucraină liberă și democratică.”, a declarat Mark Rutte.

Kremlinul a respins iniţial informaţiile despre desfăşurarea de trupe nord-coreene în Rusia, catalogându-le drept "fake news".

Dar Putin nu a negat joi că trupe nord-coreene se află în prezent în Rusia şi a declarat că este treaba Moscovei cum să pună în aplicare tratatul de parteneriat militar cu Phenianul.

Reprezentantul Coreei de Nord la ONU a calificat informaţiile despre desfăşurarea de trupe nord-coreene în Rusia drept "zvonuri nefondate", conform Reuters. 

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE